Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 661/2009 este un regulament individual în sensul omologării de tip prevăzută de Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (directivă-cadru) (2).
(2) Regulamentul (CE) nr. 661/2009 abrogă Directiva 76/114/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la plăcuțele și inscripționările regulamentare ale autovehiculelor și ale remorcilor, precum și la amplasamentul și modul de aplicare a acestora (3). Cerințele stabilite în directiva respectivă ar trebui preluate în prezentul regulament și, acolo unde este necesar, modificate în vederea adaptării acestora la evoluția cunoștințelor științifice.
(3) Regulamentul (CE) nr. 661/2009 stabilește dispoziții fundamentale privind cerințele pentru omologarea de tip a vehiculelor cu privire la metodele de identificare a vehiculelor. Din aceste motive, este necesar, de asemenea, să fie stabilite proceduri, încercări și cerințe specifice pentru acest tip de omologări.
(4) În absența unei legislații armonizate privind masele totale maxime admisibile sau masele maxime admisibile pe axe sau grupuri de axe ale vehiculelor grele, Directiva 97/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 1997 privind masele și dimensiunile anumitor categorii de autovehicule și ale remorcilor acestora și de modificare a Directivei 70/156/CEE (4) prevede determinarea maselor maxime admisibile de înmatriculare/de exploatare care urmează a fi determinate în scopul înmatriculării, punerii în exploatare sau a utilizării vehiculelor grele pe teritoriul unui stat membru. Prin urmare, este oportună includerea maselor maxime admisibile de înmatriculare/de exploatare în modelul pentru plăcuța producător regulamentară. Din motive de siguranță rutieră, este de asemenea oportună includerea masei maxime admisibile pe grupurile de axe.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic – autovehicule,