Începe proba gratuită

Decizie 2011/628 · CELEX 32011D0628

Decizia 2011/628/PESC a Consiliului din 23 septembrie 2011 de modificare a Deciziei 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei

Data act
23.09.2011
Intrare in vigoare
23.09.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_247_R_0017_01
Status
Inactiv
emitere de monedă îndepărtare restricții comerciale sancțiuni economice sancțiuni internaționale Siria țiței

Recitale

(1) La 9 mai 2011, Consiliul a adoptat Decizia 2011/273/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1).

(2) Având în vedere gravitatea situației din Siria, Uniunea a decis adoptarea unor măsuri restrictive suplimentare împotriva regimului sirian.

(3) Ar trebui interzise investițiile în sectoarele-cheie ale industriei petroliere din Siria.

(4) Ar trebui interzisă livrarea de bancnote și monede siriene către Banca Centrală a Siriei.

(5) Ar trebui să facă obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2011/273/PESC și alte persoane și entități.

(6) Informațiile referitoare la anumite persoane care figurează pe lista din anexa la respectiva decizie ar trebui actualizate.

(7) Decizia 2011/273/PESC ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Decizia 2011/273/PESC se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2b se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2b Se interzic: (a) acordarea de împrumuturi sau credite întreprinderilor din Siria care sunt implicate în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, sau întreprinderilor siriene sau aflate în proprietate siriană implicate în sectoarele respective în afara Siriei; (b) achiziționarea sau extinderea unei participații la întreprinderile din Siria care sunt implicate în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, sau în întreprinderile siriene sau aflate în proprietate siriană implicate în sectoarele respective în afara Siriei, inclusiv achiziționarea unor astfel de întreprinderi în totalitate și achiziționarea unor acțiuni sau titluri cu caracter participativ; (c) crearea oricăror societăți mixte cu întreprinderi din Siria care își desfășoară activitatea în cadrul industriei petroliere siriene în sectoarele de explorare, producție sau rafinare, și cu sucursale sau filiale controlate de acestea.” 2. Se adaugă următoarele articole: „Articolul 2c (1) Interdicțiile de la articolul 2a nu aduc atingere executării, până la 15 noiembrie 2011, a obligațiilor prevăzute în contracte încheiate înainte de 2 septembrie 2011. (2) Interdicțiile de la articolul 2b literele (a) și respectiv (b): (i) nu aduc atingere executării unei obligații care decurge din contracte sau acorduri încheiate înainte de 23 septembrie 2011; (ii) nu împiedică extinderea unei participații, în cazul în care această extindere reprezintă o obligație în temeiul unui acord încheiat înainte de 23 septembrie 2011. Articolul 2d Se interzice livrarea de bancnote și monede siriene către Banca Centrală a Siriei.” 3. Textul de la articolul 4 alineatul (3) litera (e) se înlocuiește după cum urmează: „(e) necesare pentru scopuri umanitare, precum furnizarea asistenței sau facilitarea furnizării asistenței, incluzând materiale medicale, alimente, personal umanitar și asistență conexă, sau evacuări din Siria;”.

Articolul 2

Persoanele și entitățile menționate în anexa I la prezenta decizie se adaugă la lista care figurează în anexa la Decizia 2011/273/PESC.

Articolul 3

În anexa la Decizia 2011/273/PESC, rubricile referitoare la următoarele persoane: 1. Emad GHRAIWATI; 2. Tarif AKHRAS; 3. Issam ANBOUBA se înlocuiesc cu rubricile prevăzute în anexa II la prezenta decizie.

Articolul 4

Prezenta decizie întră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.