Începe proba gratuită

Decizie 2011/523 · CELEX 32011D0523

2011/523/UE: Decizia a Consiliului din 2 septembrie 2011 de suspendare parțială a aplicării Acordului de cooperare dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană

Data act
02.09.2011
Intrare in vigoare
03.09.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_228_R_0019_01
Status
Inactiv
acord comercial drepturile omului politică externă și de securitate comună restricții comerciale sancțiuni economice sancțiuni internaționale Siria

Recitale

(1) La data de 18 ianuarie 1977, Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană au încheiat un acord de cooperare (1) („Acordul de cooperare”), menit să promoveze cooperarea generală în vederea consolidării relațiilor dintre părți.

(2) Acordul de cooperare se bazează pe dorința comună a părților de a menține și de a consolida relațiile de prietenie dintre ele, în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite.

(3) În temeiul articolului 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea are datoria de a contribui la pace, securitate și protecția drepturilor omului, precum și la respectarea strictă și la dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite.

(4) În temeiul articolului 21 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, acțiunea Uniunii pe scena internațională trebuie să se bazeze pe principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional.

(5) Din martie 2011, s-au intensificat protestele împotriva anumitor abuzuri de putere ale oficialităților siriene, pe fondul accentuării stării generale de nemulțumire privind situația economică și politică a țării. Protestele prudente inițiale, care au izbucnit în regiuni marginale, s-au extins, transformându-se într-o revoltă națională. Autoritățile siriene au ripostat și continuă să riposteze într-un mod foarte violent, inclusiv deschizând focul asupra protestatarilor pașnici.

(6) La 18 august 2011, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a dat o declarație în cadrul celei de a 17-a reuniuni speciale a Consiliului pentru Drepturile Omului privind „situația drepturilor omului în Republica Arabă Siriană”, în care a amintit faptul că, în raportul din 18 august al misiunii de stabilire a faptelor derulată în Siria la solicitarea Consiliului pentru Drepturile Omului, aceasta a constatat faptul că forțele de securitate și militare siriene se făceau vinovate de încălcări sistematice și pe scară largă ale drepturilor omului, inclusiv de crime, dispariții forțate, tortură, privarea de libertate și persecuții. Înaltul Comisar a fost de părere că, având în vedere amploarea și natura acestor acte, ele pot fi considerate crime împotriva umanității și i-a invitat pe membrii Consiliului de Securitate să examineze oportunitatea sesizării Curții Penale Internaționale cu privire la situația actuală din Siria.

(7) În aceeași zi, Uniunea a condamnat campania brutală purtată de Bashar Al-Assad și regimul său împotriva propriei populații, soldată cu uciderea și rănirea a numeroși cetățeni sirieni. Uniunea a subliniat în mai multe rânduri faptul că trebuie să se pună capăt represiunii brutale a populației, să fie eliberați protestatarii arestați, să se permită accesul liber al presei și al organizațiilor umanitare și pentru protecția drepturilor omului internaționale, precum și să se lanseze un dialog la scară națională real și deschis tuturor părților. Conducerea siriană a continuat, cu toate acestea, să sfideze apelurile în acest sens ale Uniunii și ale comunității internaționale în general.

(8) La 23 august 2011, Consiliul pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluție privind încălcările grave ale drepturilor omului care au loc în Republica Arabă Siriană, în care condamna cu fermitate încălcările persistente și grave ale drepturilor omului de către autoritățile siriene, își reînnoia apelul la adresa autorităților siriene de a-și respecta obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, sublinia necesitatea desfășurării unei investigații internaționale, transparente, independente și grabnice a acuzațiilor de încălcare a dreptului internațional, inclusiv a celor privind acte care pot constitui crime împotriva umanității, precum și necesitatea pedepsirii persoanelor vinovate, și decidea trimiterea unei comisii internaționale independente de anchetă, care să investigheze încălcările dreptului internațional în materie de protecție a drepturilor omului în Siria.

(9) Conform preambulului Acordului de cooperare, prin încheierea acestui acord, ambele părțile au dorit să își demonstreze voința comună de a menține și de a consolida relațiile de prietenie dintre ele, în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor Unite. Având în vedere situația actuală, Uniunea consideră că situația actuală din Siria constituie o încălcare manifestă a principiilor Cartei Națiunilor Unite, care reprezintă baza cooperării dintre Siria și Uniune.

(10) Având în vedere încălcarea extrem de gravă de către Siria a dreptului internațional general și a principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite, Uniunea a hotărât să adopte noi măsuri restrictive împotriva regimului sirian.

(11) În acest sens, aplicarea Acordului de cooperare ar trebui suspendată parțial, până ce autoritățile siriene pun capăt violărilor sistematice ale drepturilor omului și până ce se poate considera din nou că acestea respectă dreptul internațional general și principiile care stau la baza Acordului de cooperare.

(12) Dat fiind că suspendarea ar trebui să fie destinată și direcționată exclusiv către autoritățile siriene și nu către populația siriană, suspendarea ar trebui să fie limitată. Întrucât, în prezent, petrolul brut și produsele petroliere sunt produse a căror comercializare aduce beneficii în primul rând regimului sirian, sprijinind astfel politicile represive ale acestuia, suspendarea acordului ar trebui să se limiteze la petrolul brut și la produsele petroliere,

Articolul 1

Articolele 12, 14 și 15 din Acordul de cooperare dintre Comunitatea Economică Europeană și Republica Arabă Siriană sunt suspendate în măsura în care privesc măsurile enumerate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se notifică Republicii Arabe Siriene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.