Articolul 1
Ajutorul de stat acordat de Germania societăților Bike Systems GmbH & Co. Thüringer Zweiradwerk KG (în prezent MB System), Sachsen Zweirad GmbH și Biria GmbH (ulterior Biria AG, în prezent MB Immobilien) este incompatibil cu piața internă. Ajutorul constă în următoarele măsuri: (a) măsura 1: o participație pasivă („stille Einlage”) în valoare de 2 070 732 EUR acordată întreprinderii Bike Systems GmbH & Co. Thüringer Zweiradwerk KG (în prezent MB System); componenta de ajutor este egală cu diferența dintre rata dobânzii de referință plus 1 000 de puncte de bază și remunerația care urmează a fi plătită pentru participația pasivă (remunerația fixă plus 50 % din remunerația variabilă); (b) măsura 2: o garanție în valoare de 4 480 000 EUR acordată întreprinderii Sachsen Zweirad GmbH (ulterior Biria AG, în prezent MB Immobilien); componenta de ajutor este egală cu diferența dintre rata dobânzii de referință plus 800 de puncte de bază și costul total de finanțare a creditului garantat (rata dobânzii la care a fost acordat creditul garantat plus orice primă achitată pentru garanție); (c) măsura 3: o garanție de 19 900 000 EUR acordată întreprinderii Biria GmbH (ulterior Biria AG, în prezent MB Immobilien); componenta de ajutor este egală cu diferența dintre rata dobânzii de referință plus 700 de puncte de bază și costul total de finanțare a creditului garantat (rata dobânzii la care a fost acordat creditul garantat plus orice primă achitată pentru garanție).