Începe proba gratuită

Decizie 2011/467 · CELEX 32011D0467

2011/467/UE: Decizia Consiliului din 19 iulie 2011 privind poziția ce urmează a fi adoptată de către Uniunea Europeană în cadrul Comitetului mixt UE-Elveția, instituit în temeiul articolului 14 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește înlocuirea anexei III (Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale) la respectivul acord

Data act
19.07.2011
Intrare in vigoare
19.07.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_195_R_0007_01
Status
In vigoare
avocat pledant comitet mixt (UE) Elveția libera circulație a persoanelor medic recunoașterea diplomelor recunoașterea studiilor reprezentant de vânzări

Recitale

(1) Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor („acordul”) a fost semnat la 21 iunie 1999 și a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.

(2) Articolul 14 din acord instituie un comitet mixt. În temeiul articolului 18 din acord, modificările, inter alia, la anexa III (Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale) la respectivul acord se adoptă prin decizia respectivului comitet mixt.

(3) Pentru a menține o aplicare coerentă și corectă a actelor juridice ale UE și pentru a evita unele dificultăți administrative și, eventual, juridice, ar trebui modificată anexa III la acord în vederea integrării noilor acte juridice ale UE la care acordul nu se referă în prezent.

(4) Este necesară, din motive de claritate și coerență, consolidarea și înlocuirea anexei III la acord cu o nouă anexă.

(5) Poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt UE-Elveția ar trebui, prin urmare, să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

(1) Acordul a fost semnat la 21 iunie 1999 și a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.

(2) Anexa III (Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale) la acord a fost modificată ultima dată prin Decizia nr. 1/2004 a Comitetului mixt UE-Elveția (3) și ar trebui actualizată pentru a lua în considerare noile acte juridice ale Uniunii Europene (UE), care au fost adoptate începând cu 2004, în special Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (4).

(3) Anexa III la acord ar trebui adaptată pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la UE la 1 ianuarie 2007.

(4) Prin urmare, din motive de claritate și coerență, anexa III la acord ar trebui consolidată și înlocuită cu o nouă anexă.

(5) În conformitate cu Directiva 93/16/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulații a medicilor și recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare (5) și cu Directiva 2005/36/CE, Elveția va prevedea o singură calificare profesională și un singur titlu profesional pentru medicii generaliști, care vor fi aceleași pentru toți medicii generaliști actuali și viitori.

(6) În vederea asigurării unei aplicări eficiente a Directivei 2005/36/CE între părțile contractante, Comisia va continua să coopereze strâns cu Elveția și, în special, să asigure o consultare corespunzătoare cu experții elvețieni,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Comitetului mixt UE-Elveția, instituit prin articolul 14 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor, în ceea ce privește înlocuirea anexei III (Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale) la respectivul acord, se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt UE-Elveția atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Decizia Comitetului mixt UE-Elveția se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Articolul 1

Anexa III (Recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale) la acord se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Elveția aplică fără restricții drepturile dobândite prevăzute în Directiva 2005/36/CE, în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta decizie și în anexa sa.

Articolul 3

Prezenta decizie se întocmește în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, textele în fiecare dintre aceste limbi fiind în mod egal autentice.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei la care Elveția notifică finalizarea procedurilor sale interne pentru punerea în aplicare a prezentei dicizii. Se aplică cu titlu provizoriu, începând cu prima zi a celei de a doua luni de la adoptare, cu excepția titlului II din Directiva 2005/36/CE, care se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei decizii. În cazul în care notificarea menționată la primul paragraf nu a fost efectuată în termen de 24 de luni de la adoptarea prezentei decizii, prezenta decizie încetează să producă efecte.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.