Recitale
(1) Decizia 2010/718/UE a Consiliului European din 29 octombrie 2010 de modificare a statutului Insulei Saint-Barthélemy în raport cu Uniunea Europeană (1) prevede că, începând cu 1 ianuarie 2012, Insula Saint-Barthélemy încetează să mai fie o regiune ultraperiferică a Uniunii și conferă, începând cu această dată, respectivei insule statutul de țară sau teritoriu de peste mări, prevăzut în partea a patra din tratat. Republica Franceză și-a luat angajamentul de a încheia acordurile necesare pentru ca interesele Uniunii să fie protejate atunci când această modificare va avea loc.
(2) Republica Franceză a informat instituțiile Uniunii cu privire la intenția sa de a menține euro ca monedă unică în Saint-Barthélemy. Prin urmare, ar trebui încheiat un acord monetar.
(3) La 13 aprilie 2011, Consiliul a autorizat Comisia în vederea negocierii, cu asocierea Băncii Centrale Europene la respectivele negocieri și obținerea acordului acesteia în domeniile care țin de competența acesteia, a unui acord monetar cu Republica Franceză, care acționează în numele colectivității franceze de peste mări din Saint-Barthélemy. La 30 mai 2011, a fost parafat acordul monetar între Uniunea Europeană și Republica Franceză, în ceea ce privește păstrarea euro ca monedă în Saint-Barthélemy, în urma schimbării statutului său în raport cu Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”).
(4) Se impune semnarea și încheierea respectivului acord,