Începe proba gratuită

Decizie 2011/409 · CELEX 32011D0409

2011/409/UE: Decizia Comisiei din 11 iulie 2011 privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană, în cadrul Comitetului mixt UE-Elveția, cu privire la regulamentul de procedură care trebuie adoptat de acesta în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind simplificarea controalelor și formalităților în ceea ce privește transportul mărfurilor și privind măsurile vamale de securitate

Data act
11.07.2011
Intrare in vigoare
01.08.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_182_R_0028_01
Status
In vigoare
comitet mixt (UE) Elveția regulament interior

Recitale

(1) Articolul 19 alineatul (4) al acordului prevede obligația comitetului mixt instituit prin acordul respectiv (denumit în continuare „Comitetul mixt UE-Elveția”) de a-și adopta regulamentul de procedură,

Articolul 1

Componență și președinție

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Comitetul mixt este alcătuit din reprezentanți ai Uniunii Europene și reprezentanți ai Confederației Elvețiene. Președinția este asigurată de către părțile contractante prin rotație pe durata unui an calendaristic. Înaintea fiecărei reuniuni, președintele este informat cu privire la componența prevăzută a delegației fiecărei părți contractante. În cazul în care ambele părți sunt de acord, Comitetul mixt poate invita la reuniunile sale experți care să-i furnizeze informațiile specifice solicitate.

Articolul 2

Secretariatul

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Secretariatul Comitetului mixt este asigurat de către președinție. Toată corespondența destinată Comitetului mixt, inclusiv cererile de înscriere a unor puncte pe ordinea de zi a reuniunilor, trebuie adresată președinției.

Articolul 3

Reuniuni

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Președintele Comitetului mixt stabilește data și locul reuniunilor cu acordul celor două părți contractante. Reuniunile vor avea loc alternativ la Bruxelles și în Elveția.

Articolul 4

Ordinea de zi a reuniunilor

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Președintele stabilește ordinea de zi provizorie a fiecărei reuniuni. Aceasta este înaintată părților contractante cu cel puțin zece zile înainte de începerea reuniunii. Ordinea de zi provizorie include punctele pentru care cererile de înscriere i-au parvenit președintelui cu cel puțin 15 zile înainte de începerea reuniunii. Documentele de referință trebuie să fie primite de către cele două părți contractante cu cel puțin șapte zile înainte de reuniune. Aceste termene pot fi reduse în caz de urgență, cu acordul celor două părți contractante. Comitetul mixt adoptă ordinea de zi la începutul fiecărei reuniuni.

Articolul 5

Publicitate

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

În lipsa unor dispoziții contrare, reuniunile Comitetului mixt nu sunt publice. Deliberările Comitetului mixt sunt confidențiale.

Articolul 6

Procesul-verbal

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

După fiecare reuniune, președintele întocmește procesul-verbal. Proiectul procesului-verbal se înaintează spre aprobare Comitetului mixt. După adoptare, procesul-verbal este semnat de către președinte și transmis ambelor părți contractante.

Articolul 7

Adoptarea instrumentelor

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Recomandările și deciziile în sensul articolului 21 din acord vor avea titlul „recomandare”, respectiv „decizie”, urmat de un număr de ordine, de data adoptării și de o mențiune referitoare la obiectul lor. Ele vor fi semnate de președinte și comunicate părților contractante.

Articolul 8

Procedura scrisă

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

În caz de urgență, deciziile și recomandările pot fi adoptate prin procedură scrisă, cu acordul părților contractante.

Articolul 9

Cheltuieli

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Fiecare parte contractantă își suportă cheltuielile efectuate pentru participarea la reuniunile Comitetului mixt.

Articolul 10

Lista supraarbitrilor

CAPITOLUL I REGULAMENT DE PROCEDURĂ

Comitetul mixt stabilește lista supraarbitrilor prevăzută în anexa III la acord în termen de două luni de la decizia de a supune un litigiu procedurii de arbitraj prevăzute la articolul 29 alineatul (3) din acord.

Articolul 11

Grupul de lucru pentru procedurile și măsurile vamale de securitate

CAPITOLUL II GRUPUL DE LUCRU

Se instituie un grup de lucru având sarcina de a asista Comitetul mixt în exercitarea funcțiilor sale în domeniile acoperite de capitolele II (proceduri) și III (măsuri vamale de securitate) din acord.

Articolul 12

Regulamentul de procedură al grupului de lucru

CAPITOLUL II GRUPUL DE LUCRU

Articolele 1-6 și 9 din prezenta decizie se aplică mutatis mutandis reuniunilor grupului de lucru.

Articolul 13

Intrarea în vigoare

CAPITOLUL II GRUPUL DE LUCRU

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.