Începe proba gratuită

Decizie 2011/357 · CELEX 32011D0357

Decizia 2011/357/PESC a Consiliului din 20 iunie 2011 de modificare a Deciziei 2010/639/PESC privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus

Data act
20.06.2011
Intrare in vigoare
20.06.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_161_R_0025_01
Status
Inactiv
Belarus restricții comerciale sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 25 octombrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/639/PESC privind măsurile restrictive împotriva anumitor funcționari din Belarus (1).

(2) Având în vedere gravitatea situației din Belarus, ar trebui impuse măsuri restrictive suplimentare.

(3) Mai mult decât atât, ar trebui incluse și alte persoane și entități pe lista persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive astfel cum sunt menționate în anexa IIIA la Decizia 2010/639/PESC.

(4) Decizia 2010/639/PESC ar trebui modificată în consecință,

Articolul 1

Decizia 2010/639/PESC se modifică după cum urmează: (1) Titlul Deciziei 2010/639/PESC se înlocuiește cu următorul text: „Decizia 2010/639/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Belarusului.”. (2) Se introduc următoarele articole: „Articolul 3a (1) Sunt interzise vânzarea și furnizarea către Belarus, precum și transferul și exportul către această țară, de către resortisanții statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau prin utilizarea de nave și aeronave aflate sub pavilionul acestora, de armament și materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru acestea, precum și de echipamente susceptibile de a fi utilizate în scopul represiunii interne, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul acestora. (2) Se interzic următoarele: (a) furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus, de asistență tehnică, de servicii de brokeraj sau de alte servicii legate de produsele menționate la alineatul (1) sau legate de furnizarea, de fabricarea, de întreținerea și de utilizarea respectivelor produse; (b) furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatul (1), incluzând în special granturi, împrumuturi și asigurări ale creditelor de export pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul respectivelor produse sau pentru furnizarea de asistență tehnică conexă, de servicii de brokeraj sau de alte servicii; (c) participarea în cunoștință de cauză și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea interdicțiilor menționate la litera (a) sau la litera (b). Articolul 3b (1) Articolul 3a nu se aplică în ceea ce privește: (a) vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul echipamentelor militare neletale sau al echipamentelor care ar putea fi folosite pentru represiunea internă destinate exclusiv uzului umanitar sau de protecție, programelor de construcție instituțională ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) și ale Uniunii Europene sau operațiilor Uniunii și ale ONU de gestionare a crizelor; (b) vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de vehicule care nu sunt destinate luptei, care au fost fabricate sau echipate cu materiale care oferă protecție balistică și care sunt destinate exclusiv folosirii pentru protejarea personalului Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia în Belarus; (c) furnizarea de asistență tehnică, de servicii de brokeraj și de alte servicii legate de respectivele echipamente sau de respectivele programe și operații; (d) furnizarea de finanțare și de asistență financiară în legătură cu respectivele echipamente sau respectivele programe și operații, cu condiția ca astfel de exporturi și de asistență să fi fost aprobate în prealabil de autoritatea competentă relevantă. (2) Articolul 3a nu se aplică articolelor de îmbrăcăminte de protecție, inclusiv vestelor antiglonț și căștilor militare, exportate temporar în Belarus de către personalul ONU, personalul Uniunii sau al statelor sale membre, reprezentanții mass-media, personalul umanitar, personalul de asistență pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.”.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.