Articolul 1
(1) Schema de ajutor pusă în aplicare de Spania în temeiul articolului 12 alineatul (5) din Decretul-lege regal 4/2004 din 5 martie 2004, care consolidează modificările aduse Legii spaniole privind impozitarea societăților comerciale, pusă în aplicare ilegal de Spania prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este incompatibilă cu piața internă în ceea ce privește ajutorul acordat beneficiarilor în cazul achizițiilor din afara UE. (2) Cu toate acestea, reducerile fiscale de care s-au bucurat beneficiarii în ceea ce privește achiziționările din afara UE în temeiul articolului 12 alineatul (5) din TRLIS, care sunt legate de drepturile deținute direct sau indirect la societăți străine care îndeplineau condițiile relevante ale schemei de ajutor până la 21 decembrie 2007, cu excepția condiției de a deține titlurile de participare pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an, se pot aplica în continuare pentru întreaga perioadă de amortizare stabilită de schema de ajutor. (3) Reducerile fiscale de care s-au bucurat beneficiarii în ceea ce privește achiziționările din afara UE în temeiul articolului 12 alineatul (5) TRLIS care sunt legate de o obligație irevocabilă, introdusă înainte de 21 decembrie 2007, de a deține astfel de drepturi în cazul în care contractul conține o condiție suspensivă legată de faptul că operațiunea în cauză este supusă aprobării obligatoriii a unei autorități de reglementare și operațiunea a fost notificată înainte de 21 decembrie 2007, pot continua să se aplice pentru întreaga perioadă de amortizare stabilită de schema de ajutor pentru acele drepturi deținute la data la care condiția suspensivă este ridicată. (4) În plus, reducerile fiscale de care se bucură beneficiarii în temeiul articolului 12 alineatul (5) TRLIS în ceea ce privește achiziționările din afara UE efectuate până la data publicării prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, care sunt legate de titluri de participare majoritate deținute direct sau indirect la societăți străine cu sediul în China, India sau în alte țări în care au existat bariere juridice explicite pentru combinările transfrontaliere de întreprinderi sau poate fi demonstrată existența acestora, pot continua să se aplice pentru întreaga perioadă de amortizare stabilită de schema de ajutor. (5) Reducerile fiscale de care s-au bucurat beneficiarii atunci când au realizat achiziții în afara UE în temeiul articolului 12 alineatul (5) TRLIS, care sunt legate de o obligație irevocabilă, introdusă înainte ca prezenta decizie să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, de a deține astfel de drepturi la societăți străine cu sediul în China, India sau în alte țări în care au existat bariere juridice explicite pentru combinările de întreprinderi transfrontaliere a căror existență poate fi demonstrată când contractul conține o condiție suspensivă legată de faptul că operațiunea în cauză este condiționată de aprobarea obligatorie din partea unei autorități de reglementare și că operațiunea a fost notificată înainte de publicarea prezentei decizii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pot continua să se aplice pentru întreaga perioadă de amortizare stabilită prin schema de ajutor pentru acele drepturi deținute la data la care condiția suspensivă este ridicată.