Recitale
(1) Directiva 91/68/CEE definește condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile comerciale de ovine și caprine în Uniune. Aceasta prevede condițiile în care statele membre sau regiunile acestora pot fi recunoscute ca oficial indemne de bruceloză.
(2) Decizia 93/52/CEE a Comisiei din 21 decembrie 1992 privind constatarea, în anumite state membre sau regiuni, a respectării normelor referitoare la bruceloză (Brucella melitensis) și recunoașterea oficială, pentru aceste teritorii, a statutului de stat membru indemn sau de regiune indemnă (3) enumeră în anexa II la aceasta regiunile din statele membre care sunt recunoscute oficial ca indemne de bruceloză (B. melitensis), în conformitate cu Directiva 91/68/CEE.
(3) Italia a prezentat Comisiei documentația care atestă respectarea, în ceea ce privește regiunile Emilia-Romagna și Valle d’Aosta, condițiilor prevăzute în Directiva 91/68/CEE pentru ca aceste regiuni din Italia să fie recunoscute ca oficial indemne de bruceloză (B. melitensis).
(4) În urma evaluării documentației prezentate de Italia, regiunile Emilia-Romagna și Valle d’Aosta ar trebui recunoscute ca oficial indemne de această boală. Prin urmare, rubrica pentru Italia din anexa II la Decizia 93/52/CEE ar trebui modificată în consecință.
(5) Directiva 64/432/CEE se aplică schimburilor comerciale de bovine și porcine în interiorul Uniunii. Aceasta enumeră condițiile în care un stat membru sau o regiune dintr-un stat membru poate fi considerat (considerată), în ceea ce privește efectivele de bovine, ca fiind oficial indemn (indemnă) de tuberculoză, bruceloză și leucoză enzootică bovină.
(6) Deși Insula Man, în calitate de dependență a coroanei britanice care beneficiază de autonomie internă, nu face parte din Uniune, ea are o relație specială și restrânsă cu Uniunea. Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 706/73 al Consiliului din 12 martie 1973 privind regimurile comunitare aplicabile Insulelor anglo-normande și Insulei Man pentru comerțul produselor agricole (4) prevede că, în sensul aplicării normelor referitoare, printre altele, la legislația în domeniul sănătății animale, Regatul Unit și Insula Man sunt considerate ca un singur stat membru.
(7) În anexele la Decizia 2003/467/CE a Comisiei din 23 iunie 2003 de stabilire a statutului oficial de indemne de tuberculoză, bruceloză și leucoză enzootică bovină pentru efectivele de bovine din anumite state membre și regiuni din state membre (5) se enumeră statele membre și regiunile acestora care sunt declarate oficial indemne de tuberculoză, oficial indemne de bruceloză și, respectiv, oficial indemne de leucoză enzootică bovină.
(8) Italia a prezentat Comisiei documentația care atestă, în ceea ce privește provinciile Rieti și Viterbo din regiunea Lazio, respectarea condițiilor corespunzătoare statutului de regiuni oficial indemne de tuberculoză, prevăzute în Directiva 64/432/CEE.
(9) În urma evaluării documentației prezentate de Italia, provinciile Rieti și Viterbo din regiunea Lazio ar trebui declarate ca regiuni din Italia oficial indemne de tuberculoză.
(10) Italia și Regatul Unit au prezentat totodată Comisiei documentația care atestă, în ceea ce privește provinciile Frosinone, Latina și Viterbo din regiunea Lazio în Italia și Insula Man din Regatul Unit, respectarea condițiilor corespunzătoare statutului de regiuni oficial indemne de bruceloză, prevăzute în Directiva 64/432/CEE.
(11) În urma evaluării documentației prezentate de Italia și Regatul Unit, provinciile Frosinone, Latina și Viterbo din regiunea Lazio în Italia și Insula Man din Regatul Unit ar trebui declarate regiuni din Italia și, respectiv, din Regatul Unit oficial indemne de bruceloză.
(12) Italia, Polonia și, respectiv, Regatul Unit au prezentat Comisiei documentația în ceea ce privește provincia Viterbo din regiunea Lazio din Italia, patruzeci și patru de regiuni administrative (powiaty) din cadrul unităților administrative superioare (voievodate) Lubuskie, Kujawsko-Pomorskie, Mazowieckie, Podlaskie, Warmińsko-Mazurskie și Wielkopolskiecare din Polonia, precum și Insula Man din Regatul Unit, care atestă respectarea condițiilor corespunzătoare prevăzute în Directiva 64/432/CEE pentru ca aceste regiuni să poată fi considerate ca regiuni din Italia, Polonia și Regatul Unit oficial indemne de leucoză enzootică bovină.
(13) În urma evaluării documentației prezentate de Italia, Polonia și Regatul Unit, regiunile respective ar trebui declarate ca regiuni din Italia, Polonia și, respectiv, Regatul Unit oficial indemne de leucoză enzootică bovină.
(14) Prin urmare, anexele la Decizia 2003/467/CE ar trebui modificate în consecință.
(15) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,