Recitale
(1) În temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 și al articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, Comisia efectuează verificările necesare, comunică statelor membre rezultatele acestor verificări, ia notă de observațiile statelor membre, inițiază discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și le comunică acestora concluziile sale în mod oficial.
(2) Statele membre au avut posibilitatea de a solicita inițierea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar rapoartele emise în urma acestei proceduri au fost examinate de Comisie.
(3) În conformitate cu Regulamentele (CE) nr. 1258/1999 și (CE) nr. 1290/2005, se pot finanța numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea normelor Uniunii Europene.
(4) Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte din cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinește această condiție și, prin urmare, nu poate fi finanțată în cadrul secțiunii Garantare a FEOGA, în cadrul FEGA și în cadrul FEADR.
(5) Este necesar să se indice sumele care nu sunt recunoscute ca fiind imputabile FEOGA secțiunea Garantare, FEGA și FEADR. Aceste sume nu privesc cheltuieli efectuate cu mai mult de douăzeci și patru de luni înainte de notificarea scrisă a Comisiei către statele membre privind rezultatele verificărilor.
(6) În ceea ce privește cazurile reglementate de prezenta decizie, evaluarea sumelor care trebuie excluse din motive de neconformitate cu normele Uniunii Europene a fost comunicată de către Comisie statelor membre într-un raport de sinteză pe această temă.
(7) Prezenta decizie nu aduce atingere concluziilor de ordin financiar pe care Comisia ar putea să le tragă în urma hotărârilor Curții de Justiție în cauzele aflate pe rol la 31 decembrie 2010, care privesc conținutul prezentei decizii,