Recitale
(1) În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008, regulamentul respectiv se aplică producerii de statistici referitoare la accidentele de muncă, astfel cum sunt definite în anexa IV.
(2) Articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 prevede, dacă este necesar, derogări și perioade de tranziție, ambele bazate pe motive obiective, pentru statele membre.
(3) Din informațiile furnizate Comisiei reiese faptul că cererile de acordare a unor derogări introduse de Belgia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Țările de Jos și Regatul Unit sunt rezultatul necesității de a introduce modificări importante în sistemele lor administrative și statistice naționale pentru a respecta în totalitate Regulamentul (CE) nr. 1338/2008.
(4) Prin urmare, ar trebui să se acorde aceste derogări, astfel cum au fost solicitate, statelor membre respective.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,