Recitale
(1) În mai 2003, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT): Propunere pentru un plan de acțiune al UE” în care se solicită luarea de măsuri pentru combaterea exploatării forestiere ilegale prin încheierea unor acorduri de parteneriat voluntar cu țările producătoare de lemn. Concluziile Consiliului privind planul de acțiune respectiv au fost adoptate în octombrie 2003 (1) și Parlamentul European a adoptat o rezoluție pe această temă la 11 iulie 2005 (2).
(2) În conformitate cu Decizia 2011/200/UE a Consiliului (3), Acordul de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 27 septembrie 2010, sub rezerva încheierii acestuia.
(3) Acordul ar trebui încheiat,