Recitale
(1) Articolul 48 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) permite Consiliului European, hotărând în unanimitate și după consultarea Parlamentului European, a Comisiei și, în anumite cazuri, a Băncii Centrale Europene, să adopte o decizie de modificare, integrală sau parțială, a dispozițiilor părții a treia din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). O astfel de decizie nu poate extinde competențele atribuite Uniunii prin tratate și intrarea sa în vigoare este condiționată de aprobarea sa ulterioară de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.
(2) Cu ocazia reuniunii Consiliului European din 28 și 29 octombrie 2010, șefii de stat sau de guvern au convenit cu privire la necesitatea instituirii de către statele membre a unui mecanism permanent de criză pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu și au invitat președintele Consiliului European să întreprindă consultări cu membrii Consiliului European cu privire la o modificare restrânsă a tratatului, necesară în acest sens.
(3) La 16 decembrie 2010, guvernul belgian a prezentat, în conformitate cu articolul 48 alineatul (6) primul paragraf din TUE, o propunere de revizuire a articolului 136 din TFUE, constând în adăugarea unui alineat în temeiul căruia statele membre a căror monedă este euro pot institui un mecanism de stabilitate care urmează să fie activat în cazul în care este indispensabil, pentru a garanta stabilitatea zonei euro în ansamblu, și care prevede că acordarea oricărei asistențe financiare necesare în conformitate cu acest mecanism va fi supusă unei stricte condiționări. În același timp, Consiliul European a adoptat concluzii privind viitorul mecanism de stabilitate (punctele 1-4).
(4) Mecanismul de stabilitate va oferi instrumentul necesar pentru abordarea unor astfel de cazuri de risc la adresa stabilității financiare a zonei euro în ansamblu, astfel cum au fost experimentate în 2010, și prin urmare va contribui la menținerea stabilității economice și financiare a Uniunii înseși. În cadrul reuniunii sale din 16 și 17 decembrie 2010, Consiliul European a convenit că, întrucât acest mecanism este destinat să garanteze stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu, articolul 122 alineatul (2) din TFUE nu va mai fi necesar în acest scop. Prin urmare, șefii de stat sau de guvern au convenit că acesta nu ar mai trebui să fie utilizat în acest scop.
(5) La 16 decembrie 2010, Consiliul European a decis, în conformitate cu articolul 48 alineatul (6) al doilea paragraf din TUE, să consulte Parlamentul European și Comisia cu privire la propunerea respectivă. De asemenea, acesta a decis să consulte Banca Centrală Europeană. Parlamentul European (1), Comisia (2) și Banca Centrală Europeană (3) au adoptat avize cu privire la propunere.
(6) Modificarea se referă la o dispoziție inclusă în partea a treia din TFUE și nu extinde competențele atribuite Uniunii prin tratate,