Recitale
(1) În cadrul acțiunii sale pe scena internațională, Uniunea urmărește promovarea principiilor democrației, statului de drept, universalității și indivizibilității drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectării demnității umane, egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional, astfel cum se prevede la articolul 21 din tratat. Uniunea urmărește dezvoltarea de relații și construirea de parteneriate, inter alia, cu organizațiile internaționale care împărtășesc aceste principii.
(2) Unul dintre obiectivele Uniunii îl reprezintă menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale, în conformitate cu obiectivele și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite.
(3) Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (denumit în continuare „Statutul de la Roma”) a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.
(4) Toate statele membre au ratificat Statutul de la Roma.
(5) Principiile Statutului de la Roma, precum și cele care reglementează funcționarea Curții Penale Internaționale (denumită în continuare „CPI”) sunt în perfectă conformitate cu principiile și obiectivele Uniunii. Infracțiunile grave care intră în competențe CPI preocupă comunitatea internațională în ansamblul său, precum și Uniunea și statele membre ale acesteia.
(6) Uniunea și statele membre ale acesteia sunt hotărâte să pună capăt impunității autorilor acelor infracțiuni prin adoptarea de măsuri la nivel internațional și prin consolidarea cooperării internaționale pentru a asigura urmărirea eficace a acestora.
(7) Uniunea și CPI au semnat un acord de cooperare și asistență la 10 aprilie 2006, care a intrat în vigoare la 1 mai 2006 (1).
(8) Principiile și normele dreptului penal internațional înscrise în Statutul de la Roma trebuie luate în considerare în alte instrumente juridice internaționale.
(9) Uniunea este convinsă că aderarea universală la Statutul de la Roma este esențială pentru deplina eficiență a CPI și, în acest scop, consideră că inițiativele care urmăresc să promoveze acceptarea Statutului de la Roma trebuie încurajate, în măsura în care ele sunt conforme cu litera și spiritul acestuia.
(10) Este foarte important să se păstreze integritatea Statutului de la Roma și independența CPI.
(11) În concluziile sale din 30 septembrie 2002 privind Curtea Penală Internațională, Consiliul a elaborat principii directoare, anexate la aceste concluzii, pentru a îndruma statele membre atunci când vor examina necesitatea și domeniul de aplicare a eventualelor acorduri sau aranjamente ca răspuns la propunerile referitoare la condițiile în care persoanele sunt predate CPI.
(12) La 25 mai 2010, Consiliul a adoptat Concluziile privind Conferința de revizuire a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (denumită în continuare „conferința de revizuire”), care a avut loc la Kampala, Uganda, în perioada 31 mai-11 iunie 2010.
(13) Conferința de revizuire a adoptat modificări la Statutul de la Roma, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din acesta, pentru a defini infracțiunea de agresiune și pentru a stabili condițiile în care CPI și-ar putea exercita competența cu privire la respectiva infracțiune; a adoptat amendamente la Statutul de la Roma pentru a extinde competența CPI la trei noi crime de război atunci când sunt săvârșite în cadrul unor conflicte armate care nu au caracter internațional și a hotărât să rețină pentru moment articolul 124 din Statutul de la Roma. Respectivele amendamente fac obiectul ratificării sau al acceptării și intră în vigoare în conformitate cu articolul 121 alineatul (5) din Statutul de la Roma. CPI își exercită competența cu privire la infracțiunea de agresiune sub rezerva unei decizii care urmează să fie adoptată după 1 ianuarie 2017 cu aceeași majoritate a statelor părți necesară pentru adoptarea unui amendament la Statutul de la Roma.
(14) Uniunea s-a angajat în cadrul Conferinței de revizuire să își revizuiască și să își adapteze instrumentele de susținere a CPI și să continue promovarea universalității și a menținerii integrității Statutului de la Roma.
(15) Punerea în aplicare a statutului necesită măsuri practice pe care Uniunea și statele membre ar trebui să le sprijine fără rezerve.
(16) Planul de acțiune solicitat, între altele, printr-o Rezoluție privind intrarea în vigoare a Statutului Curții Penale Internaționale aprobată de Parlamentul European la 28 februarie 2002 pentru a asigura continuitatea Poziției comune 2001/443/PESC a Consiliului din 11 iunie 2001 privind Curtea Penală Internațională (2) a fost adoptat la 4 februarie 2004 și ar trebui adaptat după caz.
(17) Ținând seama de cele de mai sus, Poziția comună 2003/444/PESC din 16 iunie 2003 privind Curtea Penală Internațională (3) ar trebui abrogată și înlocuită prin prezenta decizie,