Recitale
(1) Prin Decizia 2005/767/CE a Consiliului (2), Franța este autorizată să aplice, pentru o perioadă de trei ani, rate diferențiate de impozitare pentru motorină și benzină fără plumb. Franța a cerut autorizarea în contextul unei reforme administrative care viza printre altele descentralizarea anumitor competențe specifice exercitate anterior de către administrația centrală. Decizia 2005/767/CE expiră la data de 31 decembrie 2009.
(2) Prin scrisoarea din 12 august 2009, Franța a solicitat autorizarea de a continua să aplice rate diferențiate de impozitare, în aceleași condiții, pentru o perioadă suplimentară de șase ani de la 31 decembrie 2009.
(3) Decizia 2005/767/CE a fost adoptată pe baza faptului că măsura solicitată de Franța îndeplinea cerințele stabilite la articolul 19 din Directiva 2003/96/CE. Mai concret, s-a considerat că măsura nu ar împiedica buna funcționare a pieței interne. De asemenea, s-a considerat că măsura era conformă cu politicile comunitare în domeniu.
(4) Măsura națională face parte dintr-o politică de creștere a eficienței administrative prin îmbunătățirea calității și reducerea costului serviciilor publice, precum și dintr-o politică a subsidiarității. Ea oferă regiunilor un stimulent suplimentar pentru îmbunătățirea calității administrației lor, într-un mod transparent. În această privință, Decizia 2005/767/CE prevede ca reducerile să fie legate de condițiile socioeconomice din regiunile în care sunt aplicate. În general, măsura națională se bazează pe considerații specifice de politică.
(5) Limitele stricte stabilite pentru diferențierea ratelor la nivel regional, precum și excluderea motorinei utilizate în scopuri comerciale de la aplicarea măsurii denotă faptul că riscul apariției unor denaturări ale concurenței este foarte scăzut. Pe lângă aceasta, până în prezent aplicarea măsurii a indicat o tendință netă a regiunilor de a aplica nivelul maxim autorizat, fapt care reduce și mai mult orice posibilă denaturare a concurenței.
(6) Nu a fost semnalat niciun obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne în special în ceea ce privește circulația produselor în cauză ca produse supuse accizelor.
(7) Atunci când a fost solicitată inițial, măsura națională fusese precedată de o majorare a impozitului egal cu marja pentru reducerile regionale. În acest context și având în vedere condițiile autorizării, precum și experiența acumulată, în această etapă măsura națională nu pare să fie contrară politicilor Uniunii în domeniul energiei și climei.
(8) Conform articolului 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE, fiecare autorizare acordată în temeiul respectivului articol trebuie să fie strict limitată în timp. Având în vedere posibilele evoluții viitoare ale cadrului Uniunii în domeniul impozitării energiei, prezenta autorizare ar trebui limitată la o perioadă de trei ani. Ar trebui de asemenea evitat orice vid temporal în ceea ce privește aplicarea autorizării,