Începe proba gratuită

Regulament 2010/1159 · CELEX 32010R1159

Regulamentul (UE) nr. 1159/2010 al Comisiei din 9 decembrie 2010 de stabilire a normelor privind gestionarea și distribuția de contingente pentru produse textile stabilite pentru anul 2011, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/94 al Consiliului

Data act
09.12.2010
Intrare in vigoare
01.01.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_326_R_0025_01
Status
In vigoare
import politica importurilor produs textil protecția pieței restricție cantitativă țări terțe

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 517/94 a stabilit atribuirea de restricții cantitative la importurile anumitor produse textile originare din țări terțe pe baza principiului „primul venit, primul servit”.

(2) În conformitate cu regulamentul respectiv, este posibil, în anumite circumstanțe, să se folosească alte metode de atribuire, să se eșaloneze contingentele în tranșe sau să se rezerve o parte a unui anumit contingent exclusiv în cazul cererilor sprijinite de probe justificative ale rezultatelor importurilor anterioare.

(3) Dispozițiile privind gestionarea contingentelor stabilite pentru 2011 ar trebui adoptate înainte de începerea anului contingentar astfel încât continuitatea schimburilor comerciale să nu fie afectată în mod inutil.

(4) Măsurile adoptate în anii precedenți, precum cele din Regulamentul (UE) nr. 1258/2009 al Comisiei din 18 decembrie 2009 de stabilire a normelor privind gestionarea și distribuția de contingente pentru produse textile stabilite pentru anul 2010, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/94 al Consiliului (2) s-au dovedit a fi satisfăcătoare și, prin urmare, este indicată adoptarea unor norme similare pentru 2011.

(5) Pentru a satisface un număr maxim de operatori, în limita posibilităților, este indicat ca metoda de atribuire pe baza principiului „primul venit, primul servit” să devină mai flexibilă prin stabilirea unui plafon maxim al cantităților care pot fi atribuite fiecărui operator prin această metodă.

(6) Pentru garantarea unei anumite continuități a schimburilor comerciale și a unei administrări eficace a contingentelor, este indicat ca operatorilor să li se permită depunerea unei prime cereri de autorizare a importurilor pe anul 2011 pentru o cantitate echivalentă cu cea importată de aceștia în 2010.

(7) Pentru o utilizare optimă a contingentelor, unui operator care a folosit cel puțin jumătate din totalul deja autorizat este indicat să i se permită depunerea unei cereri pentru o cantitate suplimentară, cu condiția disponibilității de cantități în contingente.

(8) Din considerente de bună administrare, ar trebui ca autorizațiile de import să fie valabile nouă luni de la data eliberării, dar fără să depășească sfârșitul anului. Este indicat ca statele membre să elibereze licențe numai în urma notificării de către Comisie că există cantități disponibile și numai dacă un operator poate dovedi existența unui contract și, în absența unei dispoziții specifice contrare, poate certifica că nu a beneficiat deja, pentru categoriile și țările menționate, de o autorizație de import comunitară în conformitate cu prezentul regulament. Totuși, la cererea importatorilor, autoritățile naționale competente ar trebui autorizate să prelungească cu trei luni și cel mult până la 31 martie 2012 licențele care, la momentul depunerii cererii, au fost deja folosite pentru importul a cel puțin jumătate din cantitatea autorizată.

(9) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru textile instituit prin articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 517/94,

Articolul 1

Prezentul regulament are drept scop stabilirea de norme de gestionare a contingentelor cantitative aplicabile în 2011 la importul anumitor produse textile menționate în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 517/94.

Articolul 2

Contingentele menționate la articolul 1 sunt atribuite conform ordinii cronologice de recepție de către Comisie a notificărilor statelor membre, corespunzătoare cererilor operatorilor individuali, pentru cantități care nu depășesc nivelul maxim pe operator stabilit în anexa I. Totuși, limitele cantitative maxime nu se aplică operatorilor capabili să dovedească autorităților naționale competente că, la data primei lor cereri pentru 2011, în cazul anumitor categorii și anumitor țări terțe, au importat cantități superioare maximelor admise pentru fiecare categorie în baza licențelor de import care li s-au acordat pentru 2010. Importurile pe care autoritățile competente le pot autoriza în cazul acestor operatori nu vor putea depăși cantitățile importate în 2010 din aceleași țări terțe și pentru aceleași categorii, în limita contingentelor disponibile.

Articolul 3

Orice importator care a utilizat cel puțin 50 % din cantitatea care i s-a atribuit în conformitate cu prezentul regulament poate depune o nouă cerere, pentru aceeași categorie și aceeași țară de origine, pentru cantități care nu depășesc limitele maxime stabilite în anexa I.

Articolul 4

1. Începând cu 7 ianuarie 2011 la ora 10, autoritățile naționale competente enumerate în anexa II pot notifica Comisia asupra cantităților cuprinse în cererile pentru autorizații de import. Ora precizată în primul paragraf este ora Bruxelles-ului. 2. Autoritățile naționale competente eliberează autorizații numai în urma notificării din partea Comisiei, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 517/94, că există cantități disponibile pentru import. Autorizațiile sunt eliberate numai dacă un operator: (a) demonstrează existența unui contract privind furnizarea mărfurilor; și (b) confirmă în scris că, în ceea ce privește categoriile și țările în cauză: (i) nu a beneficiat deja de o autorizație în conformitate cu prezentul regulament sau (ii) a beneficiat de o autorizație în conformitate cu prezentul regulament, dar a folosit cel puțin 50 % din cantitatea alocată prin sus-numita autorizație. 3. Autorizațiile de import sunt valabile timp de nouă luni de la data eliberării, dar cel mult până la 31 decembrie 2011. La cererea importatorului, autoritățile naționale competente pot, totuși, să prelungească cu trei luni valabilitatea autorizațiilor care, la data cererii, au fost utilizate în proporție de cel puțin 50 %. O astfel de prelungire nu trebuie să depășească în niciun caz data de 31 martie 2012.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2011.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.