Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 al Comisiei din 12 decembrie 2008 de punere în aplicare a Directivei 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește condițiile și cerințele de certificare pentru introducerea pe piață și importul în Comunitate de animale de acvacultură și produse obținute din aceste animale și de stabilire a unei liste a speciilor-vectori (2) stabilește condițiile de sănătate animală și cerințele de certificare pentru importurile în Uniune de animale acvatice ornamentale destinate instalațiilor ornamentale închise.
(2) Articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 prevede ca peștii ornamentali din speciile susceptibile la una sau mai multe din bolile enumerate în anexa IV partea II la Directiva 2006/88/CE și destinați instalațiilor ornamentale închise se importă în Uniune numai din țări terțe, teritorii, zone sau compartimente enumerate în anexa III la respectivul regulament. Sindromul ulcerativ epizootic (SUE) figurează în anexa IV partea II la Directiva 2006/88/CE ca o boală exotică a anumitor specii sensibile de pești.
(3) Articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 prevede că pentru o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2010, statele membre pot autoriza importul de animale acvatice ornamentale din speciile susceptibile la SUE destinate exclusiv instalațiilor ornamentale închise din țări terțe sau teritorii care sunt membre ale Oficiului Internațional de Epizotii (OIE).
(4) Partea II.2 din modelul de certificat de sănătate animală aplicabil animalelor acvatice ornamentale destinate instalațiilor ornamentale închise menționat în anexa IV partea B din Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 prevede anumite cerințe privind importul, referitoare la SUE. Articolul 20 alineatul (5) al doilea paragraf din respectivul regulament prevede că aceste cerințe nu se aplică în perioada de tranziție la care se face referire mai sus.
(5) În prezent sunt necesare studii suplimentare pentru o evaluare mai precisă a riscurilor asociate importului de astfel de animale acvatice ornamentale în Uniune. Pentru a nu perturba comerțul cu astfel de animale, este adecvată prelungirea perioadei de aplicare a măsurilor tranzitorii prevăzute în prezent la articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 până la data de 31 decembrie 2012.
(6) În plus, alte anumite dispoziții tranzitorii prevăzute în prezent la articolul 20 din respectivul regulament nu mai sunt aplicabile. În interesul conciziei și clarității legislației Uniunii este adecvat să se elimine acele dispoziții.
(7) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 ar trebui modificat în consecință.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,