Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1438/2003 al Comisiei din 12 august 2003 de stabilire a normelor de punere în aplicare a politicii comunitare în domeniul flotei definite la capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.
(2) Adaptarea capacității de pescuit a flotei de pescuit a Uniunii trebuie monitorizată cu atenție pentru a se respecta resursele disponibile. În acest scop, capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 stabilește un număr de măsuri specifice.
(3) Trebuie adoptate norme pentru a se asigura punerea în aplicare corectă de către statele membre a capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, luându-se în considerare toți parametrii semnificativi pentru gestionarea capacității flotei, în ceea ce privește tonajul (GT) și puterea (kW), prevăzuți de regulamentul respectiv și de Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 al Consiliului din 17 decembrie 1999 de definire a modalităților și condițiilor pentru acțiuni structurale ale Comunității în sectorul pescuitului (4). Prezentul regulament ține cont de aderarea Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la 1 mai 2004 și a Bulgariei și României la 1 ianuarie 2007.
(4) Nivelurile de referință pentru capacitatea de pescuit ar trebui stabilite la 1 ianuarie 2003 pentru flota fiecărui stat membru prevăzut la anexa I partea A, cu excepția flotelor sale înregistrate în regiunile ultraperiferice.
(5) Articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 permite statelor membre să reconstituie 4 % din tonajul mediu anual dezmembrat cu ajutor public între 1 ianuarie 2003 și 31 decembrie 2006 și 4 % din tonajul dezmembrat cu ajutor public începând de la 1 ianuarie 2007.
(6) Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 ia în considerare obligația, în prezent în conformitate cu articolul 25 alineatul (3) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul european pentru pescuit (5), de a reduce cu cel puțin 20 % puterea unui motor care a fost înlocuit prin ajutor public, exceptând înlocuirile de motor în zonele de pescuit de coastă la scară redusă definite în regulamentul menționat anterior.
(7) Este necesar să se stabilească norme de modificare a nivelurilor de referință care să țină seama de articolul 11 alineatele (4), (5) și (6), și din motive de transparență, de articolul 13 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 și de remăsurare a flotei de pescuit a Uniunii. După încheierea măsurătorii tuturor navelor de pescuit, regula de ajustare trebuie menținută pentru o aplicare strictă a regimului de intrare/ieșire în ceea ce privește tonajul.
(8) Solicitările statelor membre menționate în anexa I partea A, prezentate Comisiei înainte de 31 decembrie 2002, de a-și spori obiectivele din al patrulea Program de orientare multianual (MAGP IV), astfel cum se prevedea la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2792/1999 și la articolul 3 și articolul 4 alineatul (2) din Decizia 97/413/CE a Consiliului (6), se iau în considerare, după caz, pentru determinarea nivelurilor de referință.
(9) Este necesară stabilirea unei metode de calcul pentru a se verifica dacă statele membre gestionează intrările și ieșirile din flota lor de nave de pescuit, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.
(10) Este necesar să se revizuiască derogarea existentă privind regimul de intrare/ieșire pentru navele care s-au alăturat flotei începând cu 1 ianuarie 2003 sau, pentru acele state membre menționate în anexa I partea B, începând cu data aderării, pe baza unei decizii administrative adoptate înainte de 1 ianuarie 2003 sau, respectiv, înainte de data aderării. Pentru calcularea capacității totale de pescuit a flotei la 1 ianuarie 2003, se acordă tratament special intrării în flotă a navelor pentru care s-a adoptat o asemenea decizie administrativă, cu condiția ca navele respective să intre în flotă în cel mult cinci ani de la data deciziei administrative a statului membru în cauză.
(11) Normele de punere în aplicare sunt necesare statelor membre în luarea deciziilor cu privire la eligibilitatea lucrărilor de modernizare pentru îmbunătățirea siguranței, condițiilor de muncă, calității produselor și igienei la bordul navelor, prevăzute la articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002, pentru a asigura o evaluare transparentă și un tratament egal al cererilor, în același timp cu prevenirea oricăror creșteri ale efortului de pescuit ca rezultat al acestor lucrări.
(12) Mărirea volumului închis pe puntea principală nu afectează tonajul navelor de lungime mai mică de 15 m, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2930/86 al Consiliului din 22 septembrie 1986 de definire a caracteristicilor vaselor de pescuit (7). În consecință, nu se ia în considerare modernizarea acestor nave peste nivelul punții principale la modificarea nivelurilor de referință, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.
(13) Este necesar ca statele membre să fie autorizate să acorde navelor noi sau existente o creștere limitată a tonajului, în scopul îmbunătățirii siguranței la bord, a igienei, a condițiilor de lucru și a calității produselor, cu condiția să nu ducă la creșterea capacității de pescuit a navei și să acorde prioritate pescuitului de coastă la scară redusă în înțelesul articolului 26 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. Respectiva creștere trebuie să se raporteze la eforturile depuse pentru adaptarea capacității de pescuit la ajutorul public între 1 ianuarie 2003 sau 1 mai 2004 și 31 decembrie 2006 și începând cu 1 ianuarie 2007.
(14) Este necesar să se stabilească normele de punere în aplicare pentru a se asigura definirea unor norme și proceduri clare pentru modalitatea în care statele membre transmit date la registrul flotei de pescuit al Uniunii, iar normele noi de validare sunt necesare pentru a garanta calitatea și fiabilitatea unor asemenea date.
(15) Rapoartele anuale și rezumatele elaborate de către Comisie în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 ar trebui să ofere o imagine clară a echilibrului dintre capacitatea de pescuit a flotei și posibilitățile de pescuit.
(16) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,