Începe proba gratuită

Regulament 2010/453 · CELEX 32010R0453

Regulamentul (UE) nr. 453/2010 al Comisiei din 20 mai 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
20.05.2010
Intrare in vigoare
20.06.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_133_R_0001_01
Status
In vigoare
aviz ştiinţific formalități birocratice norme de comercializare prevenirea riscurilor de mediu produs chimic siguranța produsului

Recitale

(1) Fișele cu date de securitate constituie o metodă larg acceptată și eficientă pentru furnizarea de informații privind substanțele și amestecurile din Comunitate și fac parte integrantă din sistemul instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006.

(2) În vederea facilitării comerțului mondial, protejându-se totodată sănătatea umană și mediul, la nivel internațional, în cadrul structurilor Organizației Națiunilor Unite (ONU), au fost formulate, în decursul unei perioade de peste 10 ani, criterii armonizate de clasificare și etichetare, precum și norme pentru fișele cu date de securitate, ceea ce a condus la apariția Sistemului Global Armonizat de Clasificare și Etichetare a Produselor Chimice (denumit în continuare „GHS”).

(3) Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (2) armonizează dispozițiile și criteriile pentru clasificarea și etichetarea substanțelor, a amestecurilor și a anumitor articole în cadrul Comunității, luând în considerare criteriile de clasificare și regulile privind etichetarea ale GHS.

(4) Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (3), precum și Directiva 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 mai 1999 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea preparatelor periculoase (4) au fost modificate de mai multe ori. Directivele 67/548/CEE și 1999/45/CE vor fi înlocuite după o perioadă de tranziție după care substanțele trebuie clasificate, etichetate și ambalate conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 de la 1 decembrie 2010, iar amestecurile de la 1 iunie 2015, deși de la 1 decembrie 2010 până la 1 iunie 2015 este necesară clasificarea substanțelor, atât în conformitate cu Directiva 67/548/CEE, cât și cu Regulamentul (CE) nr. 1278/2008. Ambele directive vor fi abrogate în întregime de Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 începând de la 1 iunie 2015.

(5) Prin urmare, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ar trebui să fie modificată pentru a fi adaptată la criteriile de clasificare și la alte dispoziții relevante stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008.

(6) Cerințele pentru fișa cu date de securitate prevăzute în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ar trebui, de asemenea, să fie adaptate luând în considerare normele pentru fișele cu date de securitate ale GHS, pentru a permite mecanismului triplu de clasificare, etichetare și fișe cu date de securitate să-și îndeplinească rolul prin interacțiunea părților sale componente.

(7) Fișele cu date de securitate astfel modificate ar trebui să constituie în continuare un element important de comunicare privind pericolele și să furnizeze un mecanism de transmitere a informațiilor corespunzătoare referitoare la securitate pentru substanțele și amestecurile care îndeplinesc criteriile de clasificare în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă, precum și a anumitor substanțe și amestecuri care nu îndeplinesc criteriile respective, ținând cont de informațiile din raportul de securitate chimică relevant, către utilizatorii situați imediat în aval de-a lungul lanțului de aprovizionare.

(8) Aplicarea cerinței de a include clasificarea și etichetarea pentru substanțe și amestecuri în fișa cu date de securitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1278/2008, astfel cum a fost modificat de prezentul regulament, ar trebui să urmărească aplicarea planificată în timp a normelor de clasificare și etichetare pentru substanțe și amestecuri în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008. Prin urmare și deoarece clasificarea și comunicarea pericolelor pentru amestecuri depind de clasificarea și comunicarea pericolelor pentru substanțe, cerința de a include clasificarea și etichetarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 pentru amestecuri ar trebui să se aplice numai după cerința de a include clasificarea și etichetarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 pentru substanțe.

(9) Furnizorii de amestecuri care optează pentru posibilitatea de a aplica, în mod voluntar, atât clasificarea, cât și etichetarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 înainte de 1 iunie 2015 ar trebui să furnizeze în fișele cu date de securitate relevante clasificarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 împreună cu clasificarea în conformitate cu Directiva 1999/45/CE.

(10) Fișele cu date de securitate pentru substanțe care furnizează informații referitoare la clasificare și etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 ar trebui, înainte de 1 iunie 2015, să furnizeze de asemenea informații privind clasificarea în conformitate cu Directiva 67/548/CEE, pentru a permite furnizorilor de amestecuri care nu au optat pentru posibilitatea de aplica mai devreme atât clasificarea, cât și etichetarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 să clasifice și să eticheteze corect amestecurile respective.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului înființat în temeiul articolului 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică după cum urmează: 1. De la data de 1 decembrie 2010: (a) anexa II se înlocuiește cu anexa I la prezentul regulament; (b) în secțiunea 3.7 din anexa VI, în titlu, cuvintele „(a se vedea titlul 16 din fișa cu date de securitate)” se înlocuiesc cu „(a se vedea secțiunea 1 din fișa cu date de securitate)”. 2. De la 1 iunie 2015, anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se înlocuiește cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

(1) Până la 1 decembrie 2010, furnizorii de substanțe care aplică articolul 61 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 pot aplica anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificată prin articolul 1 punctul 1 din prezentul regulament. (2) Până la 1 decembrie 2010, furnizorii de amestecuri pot aplica anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificată prin articolul 1 punctul 1 din prezentul regulament. (3) Până la 1 iunie 2015, furnizorii de amestecuri care aplică articolul 61 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 pot aplica anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, astfel cum a fost modificată prin articolul 1 punctul 2 din prezentul regulament. (4) Până la 1 iunie 2015, furnizorii de amestecuri care aplică alineatul (3) furnizează în subsecțiunea 3.2 din fișele cu date de securitate relevante clasificarea substanțelor indicate în subsecțiunea respectivă în conformitate cu Directiva 67/548/CEE, inclusiv indicația de pericol, litera (literele) care simbolizează pericolul și frazele R, pe lângă clasificarea, inclusiv frazele de pericol conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008. (5) Până la 1 iunie 2015, furnizorii de amestecuri care aplică alineatul (3) furnizează în subsecțiunea 2.1 din fișele cu date de securitate relevante clasificarea amestecului în conformitate cu Directiva 1999/45/CE pe lângă clasificarea, inclusiv frazele de pericol conform Regulamentului (CE) nr. 1272/2008. Până la 1 iunie 2015, furnizorii de amestecuri care îndeplinesc criteriile de clasificare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 indică, la aplicarea alineatului (3), substanțele care prezintă un pericol pentru sănătate sau mediu în sensul Directivei 67/548/CEE în subsecțiunea 3.2 a fișelor cu date de securitate relevante dacă substanțele respective sunt prezente în concentrații egale sau superioare celei mai mici valori enumerate la punctul 3.2.1 litera (a) din anexa II la prezentul regulament, pe lângă substanțele menționate la punctul 3.2.1 din anexa respectivă. Până la 1 iunie 2015, furnizorii de amestecuri care nu îndeplinesc criteriile de clasificare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 indică, la aplicarea alineatului (3), substanțele care prezintă un pericol pentru sănătate sau mediu în sensul Directivei 67/548/CEE în subsecțiunea 3.2 a fișelor cu date de securitate relevante dacă substanțele respective sunt prezente într-o concentrație individuală egală sau superioară valorii de 1 % din greutate în amestecuri nongazoase și 0,2 % din volum în amestecuri gazoase, pe lângă substanțele menționate la punctul 3.2.2 din anexa II la prezentul regulament. (6) Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, pentru substanțele introduse pe piață înainte de 1 decembrie 2010 și pentru care reetichetarea și reambalarea nu sunt necesare, în conformitate cu articolul 61 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, fișa cu date de securitate nu este necesar să fie înlocuită cu o fișă cu date de securitate care respectă dispozițiile anexei I la prezentul regulament înainte de 1 decembrie 2012. Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, pentru amestecurile introduse pe piață înainte de 1 iunie 2015 și pentru care reetichetarea și reambalarea nu sunt necesare, în conformitate cu articolul 61 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, fișa cu date de securitate nu este necesar să fie înlocuită cu o fișă cu date de securitate care respectă dispozițiile anexei II la prezentul regulament înainte de 1 iunie 2017. (7) Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, fișele cu date de securitate pentru amestecuri furnizate oricărui destinatar cel puțin o dată înainte de 1 decembrie 2010 pot continua să fie utilizate și nu este necesar să respecte dispozițiile anexei I la prezentul regulament până la 30 noiembrie 2012.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.