Recitale
(1) Având în vedere situația actuală de pe piața untului în ceea ce privește cererea și prețurile, precum și nivelul stocurilor de intervenție, este oportun să se deschidă vânzările de unt de intervenție prin procedură de licitație în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei din 11 decembrie 2009 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului cu privire la achiziționarea și vânzarea produselor agricole în cadrul schemei de intervenție publică (2).
(2) Pentru o mai bună gestionare a vânzărilor din stocurile de intervenție, trebuie să se stabilească data până la care untul de intervenție trebuie să fi intrat în depozitare pentru a fi disponibil pentru vânzare.
(3) Articolul 40 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 prevede necesitatea stabilirii termenelor limită până la care pot fi depuse ofertele de participare la licitație.
(4) În conformitate cu articolul 45 din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009, trebuie stabilit termenul limită până la care agențiile de intervenție notifică Comisiei toate ofertele de participare la licitație admisibile.
(5) Având în vedere volatilitatea crescută a prețurilor pieței, este oportun să se majoreze valoarea garanției de licitație prin derogare de la articolul 44 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009.
(6) Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,