Începe proba gratuită

Regulament 2010/388 · CELEX 32010R0388

Regulamentul (UE) nr. 388/2010 al Comisiei din 6 mai 2010 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind numărul maxim de animale de companie din anumite specii care fac obiectul circulației necomerciale (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
06.05.2010
Intrare in vigoare
27.05.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_114_R_0003_01
Status
Inactiv
animal domestic fraudă inspecție sanitară marketing transport animale

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 998/2003 stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și normele privind controlul acestei circulații. Acesta se aplică circulației între statele membre sau din țări terțe a animalelor de companie aparținând speciilor enumerate în anexa I. Câinii, pisicile și dihorii sunt menționați în părțile A și B din anexa respectivă.

(2) Cerințele, stipulate în Regulamentul (CE) nr. 998/2003 diferă, în funcție de locurile între care se desfășoară circulația animalelor de companie, fie între statele membre, fie din țări terțe către statele membre. De asemenea, cerințele pentru circulația de acest tip dinspre țările terțe sunt, de asemenea, diferențiate între țările terțe enumerate în anexa II partea B secțiunea 2 din regulamentul menționat anterior și țările terțe enumerate în anexa respectivă partea C.

(3) Țările terțe care aplică, în cazul circulației necomerciale a animalelor de companie, norme cel puțin echivalente cu normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 998/2003 sunt enumerate în anexa II partea B secțiunea 2 din regulamentul menționat anterior.

(4) Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul I din Directiva 90/425/CEE (2) se aplică în general comerțului.

(5) Pentru a se evita disimularea circulației comerciale ca circulație necomercială a animalelor de companie în sensul Regulamentului (CE) nr. 998/2003, articolul 12 al regulamentului prevede ca cerințele și controalele stipulate în Directiva 92/65/CEE să se aplice circulației de mai mult de cinci animale de companie, în cazul în care animalele sunt introduse în Comunitatea Europeană dintr-o țară terță, alta decât cele enumerate în anexa II partea B secțiunea 2.

(6) Experiența aplicării Regulamentului (CE) nr. 998/2003 a demonstrat că există un risc ridicat privind circulația comercială a câinilor, pisicilor și dihorilor, care este ilegal disimulată ca circulație necomercială, când animalele sunt aduse dintr-un stat membru în altul, sau dintr-o țară terță, menționată în anexa II partea B punctul 2 din regulamentul respectiv.

(7) Pentru a evita astfel de practici și pentru a asigura o aplicare uniformă a Regulamentului (CE) nr. 998/2003, ar trebui să se prevadă dispoziții care să instituie aceleași norme de circulație a câinilor, pisicilor și dihorilor într-un stat membru provenind dintr-un stat membru, sau dintr-o țară terță menționată în anexa II partea B punctul 2 din regulamentul respectiv.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Cerințele și controalele menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 998/2003 se aplică circulației animalelor de companie aparținând speciilor enumerate în părțile A și B ale anexei I la regulamentul respectiv, în cazul în care numărul total de animale care sunt introduse într-un stat membru din alt stat membru sau dintr-o țară terță menționată în anexa II partea B secțiunea 2 din regulamentul respectiv depășește cifra cinci.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.