Recitale
(1) Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (2) face o deosebire între importatorii noi și cei tradiționali în ceea ce privește comercianții care pot solicita licențe de import pentru usturoi în cadrul contingentelor tarifare deschise și administrate în temeiul regulamentului respectiv.
(2) Pentru a asigura condiții echitabile tuturor comercianților implicați, este oportun să se extindă categoria importatorilor care pot solicita certificate de import în cadrul sistemului de contingente tarifare, pentru a include și anumiți exportatori de usturoi către țări terțe.
(3) Cuantumul garanției menționat la articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (3) ar trebui fixat la un nivel corespunzător de 5 % din taxa suplimentară aplicabilă importatorilor de usturoi, adică 60 EUR pe tonă.
(4) Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 prevede că, pentru importatorii tradiționali, cantitățile de referință se calculează pe baza cantităților maxime de usturoi importate în cursul anilor calendaristici anteriori sau al perioadelor anterioare de aplicare a contingentelor tarifare de import. Pentru a evita calcularea acestor cantități de referință pe baza unor date din trecut care nu mai reflectă activitatea economică reală, ar trebui să se prevadă definirea cantității de referință ca fiind media cantităților de usturoi importate efectiv de un importator tradițional în ultimii trei ani care au precedat perioada contingentului tarifar de import în cauză.
(5) Pentru a asigura o gestionare eficientă a pieței, este oportun să se prevadă o perioadă de depunere a cererilor de licențe „A”, care să fie cronologic apropiată de subperioada pentru care se depun cererile.
(6) Pentru a îmbunătăți controlul și a permite autorităților competente să reacționeze rapid în cazul unor erori sau în cazul funcționării defectuoase a sistemului, statele membre ar trebui să notifice Comisiei cantitățile pentru care s-au depus cereri de licențe pentru subperioada în cauză.
(7) Calcularea perioadelor de timp în zile lucrătoare ar putea genera diferențe de situații între state membre. Este deci oportun să se folosească, în schimb, zile calendaristice.
(8) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 341/2007 trebuie modificat în consecință.
(9) Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 mai 2010. Totuși, pentru a da timp suficient importatorilor să se adapteze la noul cadru juridic, noile dispoziții legate de calcularea perioadei de referință și de depunerea probei privind cantitatea de usturoi efectiv importată ar trebui să se aplice abia de la 1 februarie 2011.
(10) Comitetul de gestionare a organizării comune a piețelor agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,