Începe proba gratuită

Regulament 2010/271 · CELEX 32010R0271

Regulamentul (UE) nr. 271/2010 al Comisiei din 24 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, în ceea ce privește sigla Uniunii Europene pentru producție ecologică

Data act
24.03.2010
Intrare in vigoare
07.04.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_084_R_0019_01
Status
Inactiv
agricultură ecologică etichetă ecologică etichetare informarea consumatorilor material pentru ambalaj produs ecologic

Recitale

(1) Articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 prevede că sigla comunitară este una dintre indicațiile obligatorii care trebuie să figureze pe ambalajul produselor care poartă termeni referitori la metoda de producție ecologică, astfel cum se menționează la articolul 23 alineatul (1), și că utilizarea acestei sigle este opțională în cazul produselor importate din țări terțe. Articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 permite utilizarea siglei comunitare la etichetarea, prezentarea și promovarea produselor care satisfac cerințele stabilite de regulamentul respectiv.

(2) Experiența dobândită în cursul aplicării Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului din 24 iunie 1991 privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare (2), înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007, a arătat că sigla comunitară care poate fi utilizată în mod voluntar nu mai răspunde nici așteptărilor operatorilor din sector, nici celor ale consumatorilor.

(3) Trebuie introduse norme noi privind sigla în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul (3). Aceste norme trebuie să permită o adaptare mai bună a siglei la evoluția sectorului, în special prin mai buna identificare de către consumator a produselor ecologice care intră sub incidența regulamentelor UE privind producția ecologică.

(4) În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este necesar să se facă referire la „sigla Uniunii Europene pentru producție ecologică”, în loc de „sigla comunitară pentru producție ecologică”.

(5) În vederea primirii de propuneri pentru o nouă siglă, Comisia a organizat un concurs la care au participat studenți la artă și design din statele membre, iar un juriu independent a selectat și a clasificat cele mai bune 10 propuneri. O examinare suplimentară din perspectiva proprietății intelectuale a permis identificarea celor mai bune trei proiecte din acest punct de vedere, care au fost ulterior supuse unei consultări prin Internet în perioada 7 decembrie 2009-31 ianuarie 2010. Sigla propusă, aleasă de majoritatea vizitatorilor din perioada respectivă a site-ului web, trebuie adoptată ca noua siglă a Uniunii Europene pentru producție ecologică.

(6) Schimbarea de la 1 iulie 2010 a siglei Uniunii Europene pentru producție ecologică nu trebuie să creeze dificultăți pe piață și, mai ales, trebuie să fie permisă vânzarea, în absența indicațiilor obligatorii solicitate la articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, a produselor ecologice care au fost deja introduse pe piață, cu condiția ca produsele respective să respecte dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 sau ale Regulamentului (CE) nr. 834/2007.

(7) Pentru ca sigla să poată fi utilizată de îndată ce devine obligatorie în conformitate cu legislația UE și pentru a asigura funcționarea eficientă a pieței interne, pentru a garanta concurența loială și pentru a proteja interesele consumatorilor, noua siglă a Uniunii Europene pentru producție ecologică a fost înregistrată ca marcă colectivă pentru agricultura ecologică la Oficiul Benelux de proprietate intelectuală și, prin urmare, este în vigoare, poate fi utilizată și este protejată. Sigla va fi, de asemenea, înregistrată în registrul comunitar și în registrele internaționale.

(8) Articolul 58 din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 prevede că numărul de cod al organismului sau al autorității de control trebuie să fie plasat imediat sub sigla comunitară, dar nu furnizează indicații specifice privind formatul și atribuirea acestor coduri. Pentru a institui o aplicare armonizată a acestor numere de cod, trebuie prevăzute norme privind formatul și atribuirea acestor coduri.

(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 889/2008 trebuie modificat în consecință.

(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare pentru producția ecologică,

Articolul 1

„Sigla Uniunii Europene pentru producție ecologică” .

Regulamentul (CE) nr. 889/2008 se modifică după cum urmează: 1. În titlul III, titlul capitolului I se înlocuiește cu următorul text: „Sigla Uniunii Europene pentru producție ecologică” . 2. Articolul 57 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 57 Sigla ecologică a UE În conformitate cu articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, sigla Uniunii Europene pentru producție ecologică (denumită în continuare «sigla ecologică a UE») respectă modelul prevăzut în partea A din anexa XI la prezentul regulament. Sigla ecologică a UE se utilizează numai dacă produsul respectiv este produs în conformitate cu cerințele Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 și ale regulamentelor de aplicare a acestuia sau cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 834/2007, precum și în conformitate cu cerințele prezentului regulament.” 3. La articolul 58 alineatul (1), literele (b), (c) și (d) se înlocuiesc cu următorul text: „(b) conține un termen care stabilește o legătură cu metoda de producție ecologică în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 și cu partea B punctul 2 din anexa XI la prezentul regulament; (c) include un număr de referință care trebuie decis de către Comisie sau de către autoritățile competente din statele membre în conformitate cu partea B punctul 3 din anexa XI la prezentul regulament; și (d) se plasează în același câmp vizual cu sigla ecologică a UE, în cazul în care aceasta este utilizată în etichetare.” 4. La articolul 95, alineatele (9) și (10) se înlocuiesc cu următorul text: „(9) Stocurile de produse care au fost produse, ambalate și etichetate înainte de 1 iulie 2010 în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 sau cu Regulamentul (CE) nr. 834/2007 pot fi introduse în continuare pe piață purtând termeni referitori la producția ecologică, până la epuizarea lor. (10) Materialul pentru ambalare care respectă cerințele Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 sau ale Regulamentului (CE) nr. 834/2007 poate fi folosit în continuare, până la 1 iulie 2012, pentru produsele introduse pe piață care poartă termeni referitori la producția ecologică, dacă acestea respectă în celelalte privințe cerințele Regulamentului (CE) nr. 834/2007.” 5. Anexa XI se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 iulie 2010.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.