Începe proba gratuită

Regulament 2010/97 · CELEX 32010R0097

Regulamentul (UE) nr. 97/2010 al Comisiei din 4 februarie 2010 de înregistrare a unei denumiri în registrul de specialități tradiționale garantate [Pizza Napoletana (STG)]

Data act
04.02.2010
Intrare in vigoare
25.02.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_034_R_0007_01
Status
In vigoare
alimente brand comercial calitatea produselor denumirea produsului fabrică de biscuiți Italia mod de producție produs de cofetărie

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 509/2006 și în aplicarea articolului 19 alineatul (3) din regulamentul respectiv, cererea Italiei de înregistrare a denumirii „Pizza Napoletana” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).

(2) Germania și Polonia au prezentat declarații de opoziție la înregistrare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006. Aceste declarații de opoziție au fost considerate admisibile în temeiul articolului 9 alineatul (3) primul paragraf litera (a) din regulamentul menționat.

(3) Declarația de opoziție a Germaniei se referea în special la temerea că sortimentele de făină de grâu din Germania ar putea fi dezavantajate, având în vedere că în temeiul caietului de sarcini este autorizat un singur tip de făină de grâu, disponibil într-un singur stat membru, și anume Italia.

(4) Declarația de opoziție a Poloniei se referea în special la faptul că denumirea nu este specifică în sine și că cererea de înregistrare, astfel cum a fost publicată, nu conține explicații corespunzătoare.

(5) Prin scrisorile din 17 septembrie 2008, Comisia a invitat statele membre interesate să încerce să ajungă la un acord în conformitate cu procedurile lor interne.

(6) În termen de șase luni, Italia și Germania au ajuns la un acord, care a fost notificat Comisiei la 24 februarie 2009 și a fost aprobat de către aceasta. În conformitate cu acest acord, au fost ridicate restricțiile legate de utilizarea anumitor sortimente de făină de grâu.

(7) Dat fiind că Italia și Polonia nu au ajuns totuși la un acord în termenele prevăzute, Comisia trebuie să adopte o decizie în conformitate cu procedura menționată la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006.

(8) În acest context și ca urmare a opoziției Poloniei, au fost adăugate la caietul de sarcini explicațiile prin care se demonstrează că denumirea a cărei înregistrare este solicitată este specifică în sine.

(9) Având în vedere aceste elemente, denumirea „Pizza Napoletana” trebuie înscrisă, prin urmare, în „Registrul de specialități tradiționale garantate”. Nu a fost solicitată protecția prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006.

(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru specialitățile tradiționale garantate,

Articolul 1

Se înregistrează denumirea din anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Anexa II la prezentul regulament cuprinde caietul de sarcini consolidat.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.