Recitale
(1) Pentru clasificarea încălțămintei cu fețe confecționate din două sau mai multe materiale, în aplicarea notei 4 litera (a) și a notei complementare 1 de la capitolul 64 din Nomenclatura combinată anexată la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, a doua teză a notei complementare 1 de la capitolul 64 trebuie clarificată, precizându-se modul în care trebuie să se verifice dacă anumite materiale prezintă caracteristicile unei fețe.
(2) În hotărârea sa pronunțată în cauza C-165/07, Skatteministeriet/Ecco Sko A/S (2), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a introdus un „test al mersului” în scopul verificării respective. Testul constă în verificarea măsurii în care materialele feței mențin suficient piciorul pentru ca persoana care poartă încălțămintea să poată merge cu aceasta.
(3) Prin urmare, este oportun să se precizeze în nota complementară 1 de la capitolul 64 că, pentru ca materialele să prezinte caracteristicile unei fețe, ele trebuie să mențină suficient piciorul pentru ca persoana care poartă încălțămintea să poată merge cu aceasta.
(4) În hotărârea sa, Curtea nu precizează dacă „testul mersului” trebuie realizat cu sau fără curelele de strângere. Curtea lasă în seama instanțelor naționale responsabilitatea de a efectua verificările necesare. Faptul că stabilitatea curelelor de strângere depinde de modul în care pielea este înlăturată poate duce la interpretări divergente ale hotărârii.
(5) Pentru a obține o interpretare uniformă în ceea ce privește sistemele de strângere, este necesar să se precizeze în nota complementară 1 de la capitolul 64 că sistemele de strângere trebuie să se mențină stabile în timpul testului. Totuși, în cazul în care încălțămintea necesită un sistem de strângere, cum ar fi șireturile, pentru a putea fi purtată, testul mersului ar eșua cu orice material, deoarece utilizatorul nu ar putea niciodată merge fără sistemul de strângere.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 trebuie modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,