Începe proba gratuită

Directiva 2010/58 · CELEX 32010L0058

Directiva 2010/58/UE a Comisiei din 23 august 2010 de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului în ceea ce privește extinderea utilizării substanței active iprodionă Text cu relevanță pentru SEE

Data act
23.08.2010
Intrare in vigoare
13.09.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_221_R_0012_01
Status
Inactiv
formalități birocratice furnizare de informații inspecție fitosanitară marketing produs chimic produs farmaceutic produse fitosanitare riscuri de sănătate substanțe toxice

Recitale

(1) Prin Directiva 2003/31/CE a Comisiei (2), iprodiona a fost inclusă ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

(2) Atunci când a înaintat cererea pentru includerea substanței iprodionă, singurul notificator al acesteia, firma Bayer, a furnizat date privind utilizările ca fungicid, care veneau în sprijinul concluziei generale conform căreia se consideră că produsele fitosanitare care conțin iprodionă îndeplinesc cerințele de siguranță stabilite la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 91/414/CEE.

(3) Pe lângă această utilizare, un alt notificator, firma DEVGEN, a solicitat o modificare pentru a permite utilizarea iprodionei ca nematocid. În sprijinul acestei extinderi a utilizării, notificatorul, firma DEVGEN, a furnizat informații suplimentare.

(4) Franța a analizat informațiile furnizate și a informat Comisia la 12 ianuarie 2010 cu privire la concluziile sale, conform cărora extinderea solicitată a utilizării nu implică alte riscuri suplimentare pe lângă cele luate deja în considerare în dispozițiile specifice referitoare la iprodionă din anexa I la Directiva 91/414/CEE și în raportul de evaluare al Comisiei privind substanța în cauză. În special, Franța a redactat diverse anexe la raportul de evaluare în domeniile pertinente ale evaluării de risc, ale căror concluzii confirmă admisibilitatea unei astfel de extinderi a utilizării.

(5) Prin urmare, modificarea dispozițiilor specifice privind substanța iprodionă este justificată.

(6) Prin urmare, este necesar ca Directiva 91/414/CEE să fie modificată în consecință.

(7) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 2

Statele membre adoptă și publică cel târziu până la 24 decembrie 2010 actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor acte, precum și un tabel de corespondență între respectivele acte și prezenta directivă. Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 25 decembrie 2010. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 3

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.