Recitale
(1) Tratatul prevede că statele membre își consideră politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun și le coordonează în cadrul Consiliului. În conformitate cu dispozițiile tratatului, Uniunea Europeană a elaborat și a pus în aplicare instrumente de coordonare pentru politica fiscală (Pactul de stabilitate și de creștere) și politicile macrostructurale.
(2) Tratatul prevede că trebuie adoptate de către Consiliu orientări privind ocuparea forței de muncă și orientări generale de politică economică pentru a orienta politicile statelor membre.
(3) Strategia de la Lisabona, lansată în 2000, s-a bazat pe recunoașterea nevoii Uniunii Europene de a spori ocuparea forței de muncă, productivitatea și competitivitatea, consolidând totodată coeziunea socială, în condițiile concurenței globale, transformărilor tehnologice și ale unei populații în curs de îmbătrânire. Strategia de la Lisabona a fost relansată în 2005, după o revizuire intermediară care a condus la punerea unui accent mai puternic pe creștere economică și pe locuri de muncă mai multe și mai bune.
(4) Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă a contribuit la obținerea unui consens cu privire la direcția generală a politicii economice și a politicii privind ocuparea forței de muncă ale Uniunii. În conformitate cu această strategie, Consiliul a adoptat în 2005 orientări generale de politică economică și orientări privind ocuparea forței de muncă (1), pe care le-a revizuit în 2008 (2). Cele 24 de orientări au constituit baza programelor naționale de reformă, descriind prioritățile principale în materie de reformă macroeconomică, microeconomică și a pieței forței de muncă pentru Uniune în ansamblul său. Cu toate acestea, experiența arată că orientările nu au stabilit priorități suficient de clare și că legăturile dintre acestea ar fi putut fi mai puternice. Aceasta a limitat impactul lor asupra elaborării politicilor la nivel național.
(5) Criza financiară și economică declanșată în 2008 a avut drept rezultat pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă și a unei părți considerabile din producția potențială și a condus la o deteriorare dramatică a finanțelor publice. Cu toate acestea, Planul european de redresare economică (3) a ajutat statele membre să abordeze criza, în parte prin intermediul unor stimulente fiscale coordonate, moneda euro îndeplinind un rol de ancoră pentru stabilitatea macroeconomică. Criza a arătat așadar că, dacă este consolidată și eficientizată, coordonarea politicilor economice la nivelul Uniunii poate produce rezultate semnificative. Criza a evidențiat de asemenea interdependența strânsă a economiilor și a piețelor forței de muncă ale statelor membre.
(6) Comisia a propus crearea unei noi strategii pentru deceniul următor, Strategia Europa 2020 (4), pentru a permite Uniunii să iasă din criză mai puternică și să își direcționeze economia către o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. Cinci obiective principale, enumerate la orientările relevante, reprezintă obiective comune care orientează acțiunea statelor membre, ținând seama de pozițiile lor inițiale și de circumstanțele naționale, precum și acțiunea Uniunii. Statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a îndeplini obiectivele naționale și pentru a elimina blocajele care limitează creșterea.
(7) În cadrul unor strategii cuprinzătoare de ieșire din criza economică, statele membre ar trebui să realizeze programe de reformă ambițioase pentru a asigura stabilitatea macroeconomică și durabilitatea finanțelor publice, pentru a îmbunătăți competitivitatea, pentru a reduce dezechilibrele macroeconomice și pentru a îmbunătăți evoluția pieței forței de muncă. Măsurile temporare introduse ca răspuns la criză ar trebui eliminate în mod coordonat, după caz, atunci când redresarea este sigură. Retragerea stimulentelor fiscale ar trebui pusă în aplicare și coordonată în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.
(8) În cadrul Strategiei Europa 2020, statele membre și Uniunea ar trebui să pună în aplicare reforme direcționate către „creșterea durabilă inteligentă”, adică o creștere bazată pe cunoaștere și inovare. Reformele ar trebui să urmărească îmbunătățirea calității educației, asigurarea accesului pentru toți, consolidarea performanței în domeniul cercetării și al afacerilor și continuarea îmbunătățirii cadrului de reglementare, pentru a promova inovarea și transferul cunoștințelor în întreaga Uniune. Aceste reforme ar trebui să încurajeze spiritul întreprinzător și să ajute la transpunerea ideilor creative în produse, servicii și procese inovatoare, care pot genera creștere economică, locuri de muncă de calitate, coeziune teritorială, economică și socială și care pot aborda mai eficient provocările sociale europene și globale. În acest context, este esențial să se valorifice la maximum tehnologiile informației și comunicațiilor.
(9) Politicile Uniunii și ale statelor membre, inclusiv prin intermediul programelor lor de reformă, ar trebui să urmărească „creșterea economică durabilă”. Creșterea durabilă înseamnă decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor, crearea unei economii durabile, competitive și eficiente din punct de vedere al utilizării energiei și resurselor, distribuția echitabilă a costurilor și a beneficiilor și exploatarea rolului de lider al Europei în cursa pentru dezvoltarea unor noi procese și tehnologii, inclusiv a tehnologiilor ecologice. Statele membre și Uniunea ar trebui să pună în aplicare reformele necesare pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a utiliza resursele în mod eficient, ceea ce va contribui de asemenea la prevenirea degradării mediului și a declinului biodiversității. Ar trebui, de asemenea, să își îmbunătățească mediul de afaceri, să stimuleze crearea de locuri de muncă ecologice și să ajute întreprinderile să își modernizeze baza industrială.
(10) Politicile Uniunii și programele de reformă ale statelor membre ar trebui să vizeze de asemenea o „creștere economică favorabilă incluziunii”. Creșterea economică favorabilă incluziunii înseamnă construirea unei societății bazate pe coeziune, în care oamenii au capacitatea să anticipeze și să gestioneze schimbările, participând astfel activ în societate și economie. Așadar, reformele statelor membre ar trebui să asigure acces și oportunități pentru toți de-a lungul întregii vieți, reducând astfel sărăcia și excluziunea socială, prin eliminarea barierelor din calea participării pe piața forței de muncă, în special în cazul femeilor, al lucrătorilor mai în vârstă, al tinerilor, al persoanelor cu handicap și al migranților legali. Statele membre ar trebui să țină seama de perspectiva de gen în toate aceste politici. Aceste reforme ar trebui, de asemenea, să garanteze că toți cetățenii și toate regiunile au acces la beneficiile creșterii economice. Programele de reformă ale statelor membre ar trebui așadar să se axeze pe asigurarea unei funcționări eficiente a piețelor forței de muncă, prin investiții în tranziții reușite, dezvoltarea unor competențe adecvate, creșterea calității locurilor de muncă și combaterea segmentării, a șomajului structural și a inactivității, asigurând totodată protecția socială adecvată și durabilă și incluziunea activă pentru a reduce sărăcia, aderând totodată la consolidarea fiscală convenită.
(11) Ca element esențial, statele membre și Uniunea ar trebui să continue și să își intensifice eforturile pentru a își îmbunătăți și mai mult cadrul de reglementare, în special pentru întreprinderile europene. Prin consolidarea instrumentelor de reglementare inteligentă, statele membre și Uniunea ar trebui să garanteze că legislația este bine concepută, proporțională, revizuită periodic și nu cauzează sarcini inutile. Îndeplinirea obiectivelor de reducere a sarcinilor administrative rămâne o prioritate.
(12) Reformele structurale ale Uniunii și ale statelor membre pot contribui eficient la creșterea economică și crearea de locuri de muncă dacă sporesc competitivitatea Uniunii în economia globală, creează noi posibilități pentru exportatorii europeni și oferă un acces competitiv la importuri vitale. Ar trebui să se țină seama așadar de implicațiile reformelor asupra competitivității externe pentru a încuraja creșterea economică și participarea europeană pe piețe deschise și echitabile la nivel mondial.
(13) Strategia Europa 2020 trebuie să se bazeze pe o serie integrată de politici europene și naționale, pe care statele membre și Uniunea ar trebui să le aplice integral și într-un ritm similar, pentru a obține efectele pozitive colaterale ale reformelor structurale coordonate și o contribuție mai substanțială a politicilor europene la obiectivele strategiei, ținându-se seama de pozițiile naționale inițiale.
(14) Deși aceste orientări se adresează statelor membre și Uniunii, Strategia Europa 2020 ar trebui aplicată în parteneriat cu toate autoritățile naționale, regionale și locale, printr-o asociere strânsă cu parlamentele, precum și cu partenerii sociali și cu reprezentanții societății civile, care vor contribui la elaborarea programelor naționale de reformă, la punerea în aplicare a acestora și la comunicarea generală privind strategia.
(15) Strategia Europa 2020 se bazează pe un set mai restrâns de orientări, care înlocuiește fostul set de 24 de orientări și abordează aspectele de ocupare a forței de muncă și de politică economică generală într-un mod coerent. Orientările pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii anexate prezentei recomandări sunt intrinsec legate de orientările pertinente privind politicile de ocupare a forței de muncă. Împreună, acestea formează „Orientările integrate Europa 2020”.
(16) Aceste noi orientări integrate sunt conforme concluziilor Consiliului European. Ele oferă statelor membre o orientare precisă cu privire la definirea programelor lor naționale de reformă și la punerea în aplicare a reformelor, reflectând interdependența și respectând Pactul de stabilitate și de creștere. Orientările vor constitui baza oricăror recomandări specifice fiecărei țari pe care Consiliul le poate adresa statelor membre sau, în cazul orientărilor generale privind politicile economice, baza avertismentelor politice pe care Comisia le poate emite în cazurile în care recomandările specifice fiecărei țări nu sunt urmate suficient.
(17) Aceste orientări ar trebui să rămână stabile până în 2014, pentru a se acorda o atenție sporită punerii lor în aplicare,