Recitale
(1) Sectorul agriculturii și cel al silviculturii sunt foarte expuse schimbărilor climatice, deoarece depind în mod direct de condițiile climatice, iar emisiile generate de agricultură în Uniune totalizează 14 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global.
(2) Schimbările climatice reprezintă una dintre principalele probleme cu care se confruntă agricultura pentru a hrăni populația globului, care se preconizează că va ajunge la 9 miliarde de oameni până în anul 2050.
(3) Se așteaptă ca cererea mondială de alimente să crească cu 50 % până în 2030 și să se dubleze până în 2050, într-o perioadă în care se estimează că cererea de biomasă destinată unor utilizări nealimentare va spori foarte mult.
(4) Agricultura și silvicultura se confruntă cu o creștere importantă a cererii de biomasă pentru utilizări nealimentare, influențată de eforturile de reducere din alte sectoare și de necesitatea trecerii la o economie cu emisii scăzute de carbon.
(5) Rezervele mondiale de anumite produse alimentare de bază au scăzut, iar creșterile vertiginoase ale prețurilor alimentelor (cum au fost cele din cursul anului 2008) ar putea deveni mult mai frecvente dacă cererea în creștere nu este contrabalansată de o ofertă corespunzătoare.
(6) Schimbările climatice pot afecta productivitatea culturilor agricole, gestionarea efectivelor de animale și localizarea activităților de producție, având consecințe importante asupra veniturilor din agricultură, a utilizării terenurilor și a economiilor rurale în anumite părți ale Uniunii.
(7) Sectorul agricol al țărilor tropicale și subtropicale, în special în Africa subsahariană, este extrem de vulnerabil la schimbările climatice și orice criză majoră a alimentelor în aceste regiuni va afecta Europa.
(8) Pentru a preveni producerea de daune ireversibile de către aceste riscuri combinate și pentru a se obține o aprovizionare cu alimente durabilă în contextul unor condiții climatice în continuă schimbare, sunt necesare acțiuni concertate.
(9) Această inițiativă de programare în comun prezintă relevanță și pentru dezvoltarea politicii agricole comune.
(10) În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2009, Consiliul Competitivitate a recunoscut că „Agricultura, siguranța aprovizionării cu alimente și schimbările climatice” reprezintă un domeniu în care programarea în comun ar aduce un plus de valoare important față de eforturile actuale, fragmentate, întreprinse de statele membre în domeniul cercetării. Prin urmare, acesta a adoptat concluzii în care recunoștea necesitatea lansării unei inițiative de programare în comun în materie și prin care invita Comisia să contribuie la pregătirea acesteia. De asemenea, Consiliul a reafirmat că programarea în comun este un proces condus de statele membre, Comisia având rolul de facilitator.
(11) Programarea în comun a cercetării în domeniul agriculturii, al siguranței aprovizionării cu alimente și al schimbărilor climatice ar încuraja punerea în comun a competențelor, cunoștințelor și resurselor pentru a avansa cercetările în vederea dezvoltării unei abordări privind provocarea reprezentată de siguranța aprovizionării cu alimente și pentru amenințările pe care le constituie schimbările climatice, creșterea populației mondiale și cererea de produse alimentare și nealimentare.
(12) Pentru a îndeplini obiectivele stabilite în prezenta recomandare, statele membre trebuie să coopereze cu Comisia în vederea studierii unor posibile inițiative ale Comisiei destinate să asiste statele membre la elaborarea și implementarea agendei strategice de cercetare. Statele membre trebuie, de asemenea, să coopereze cu Comitetul permanent pentru cercetarea agricolă pentru a asigura coordonarea activităților de programare în comun cu agenda mai amplă privind cercetarea agricolă.
(13) Statele membre trebuie să raporteze regulat Comisiei cu privire la progresele înregistrate în cadrul acestei inițiative de programare în comun, astfel încât Comisia să poată prezenta rapoarte Parlamentului European și Consiliului,