Recitale
(1) Patrimoniul cultural, în sensul convenției UNESCO privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural și al convenției UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (1), este un patrimoniu foarte fragil și expus la numeroase riscuri din cauza învechirii, a condițiilor de mediu adverse și a presiunii antropice.
(2) Pentru majoritatea cetățenilor europeni, bunurile de patrimoniu cultural sunt unice și de neînlocuit sub forma lor materială de clădiri, colecții, situri și obiecte mobile cu valoare istorică, precum și prin valoarea lor imaterială, care include istorie, memorie și identitate colective.
(3) Patrimoniul cultural european este amenințat de efectele combinate ale schimbărilor climatice, ale altor schimbări de mediu, ale intervenției umane, precum și de riscuri legate de securitate. În special schimbările climatice pot conduce la deteriorarea ireversibilă sau la pierderea bunurilor de patrimoniu cultural, din cauza fragilității și vechimii acestora. În plus, dimensiunea fizică a bunurilor de patrimoniu cultural, devenite simboluri ale orașelor și siturilor europene, este amenințată de dezastre și riscuri legate de securitate.
(4) Pentru a preveni producerea de daune ireversibile de către aceste riscuri combinate asupra patrimoniului cultural european, sunt necesare acțiuni concertate.
(5) În cadrul reuniunii sale din 3 decembrie 2009, Consiliul Competitivitate a recunoscut că „Patrimoniul cultural, schimbările climatice și securitatea” (titlul a fost schimbat ulterior în „Patrimoniul cultural și schimbările globale: o nouă provocare pentru Europa”) reprezintă un domeniu în care programarea în comun ar aduce un plus de valoare important față de eforturile actuale, fragmentate, întreprinse de statele membre în domeniul cercetării. Prin urmare, acesta a adoptat concluzii în care recunoștea necesitatea lansării unei inițiative de programare în comun în materie și prin care invita Comisia să contribuie la pregătirea acesteia. De asemenea, Consiliul a reafirmat că programarea în comun este un proces condus de statele membre, Comisia având rolul de facilitator.
(6) Programarea în comun a cercetării privind patrimoniul cultural și schimbările globale ar permite coordonarea cercetării în domeniu, contribuind în mod semnificativ la constituirea unui Spațiu european de cercetare complet operațional în domeniul conservării patrimoniului cultural și consolidând poziția de lider a Europei și competitivitatea activității de cercetare în acest domeniu.
(7) Pentru a îndeplini obiectivele stabilite în prezenta recomandare, statele membre trebuie să coopereze cu Comisia în vederea studierii unor posibile inițiative ale Comisiei destinate să asiste statele membre la elaborarea și implementarea agendei strategice de cercetare.
(8) Statele membre trebuie să raporteze regulat Comisiei cu privire la progresele înregistrate în cadrul acestei inițiative de programare în comun, astfel încât Comisia să poată prezenta rapoarte Parlamentului European și Consiliului,