Recitale
(1) Relațiile dintre Republica Moldova („Moldova”) și Uniunea Europeană se desfășoară în cadrul politicii europene de vecinătate. În 2005, Comunitatea și Moldova au căzut de acord asupra unui plan de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate în care sunt identificate prioritățile pe termen mediu ale relațiilor dintre UE și Moldova. Cadrul acestor relații bilaterale este consolidat și de parteneriatul estic lansat recent. În ianuarie 2010, Uniunea Europeană și Moldova au început negocierea unui acord de asociere care urmează să înlocuiască acordul existent de parteneriat și cooperare.
(2) Economia Moldovei a fost puternic afectată de criza financiară internațională care a determinat scăderea dramatică a producției, deteriorarea situației bugetare și creșterea nevoilor de finanțare externă.
(3) Stabilizarea și redresarea economică a Moldovei sunt sprijinite de asistența financiară din partea Fondului Monetar Internațional (FMI). Acordul de finanțare FMI în favoarea Moldovei a fost aprobat la 29 ianuarie 2010.
(4) Moldova a solicitat asistență macrofinanciară din partea Uniunii având în vedere deteriorarea situației și a perspectivelor economice.
(5) Având în vedere faptul că în balanța de plăți din 2010-2011 a Moldovei persistă un deficit rezidual de finanțare, asistența macrofinanciară este considerată ca fiind o reacție potrivită la solicitarea Moldovei în vederea sprijinirii stabilizării economice împreună cu programul actual al FMI. Se așteaptă, de asemenea, ca actuala asistență macrofinanciară să contribuie la reducerea nevoilor de finanțare externă ale bugetului de stat.
(6) Asistența macrofinanciară a Uniunii nu trebuie pur și simplu să completeze programele și resursele din partea FMI și a Băncii Mondiale, ci și să asigure valoarea adăugată a implicării Uniunii.
(7) Comisia trebuie să asigure faptul că asistența macrofinanciară a Uniunii este conformă, din punct de vedere juridic și al conținutului, cu măsurile adoptate în cadrul diferitelor domenii de acțiune externă și al altor politici pertinente ale Uniunii.
(8) Obiectivele specifice ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să consolideze eficiența, transparența și responsabilitatea. Aceste obiective trebuie monitorizate periodic de către Comisie.
(9) Condițiile aferente furnizării asistenței macrofinanciare din partea Uniunii trebuie să reflecte principii și obiective esențiale ale politicii Uniunii în raport cu Moldova.
(10) Pentru a asigura o protecție eficientă a intereselor financiare ale Uniunii în legătură cu această asistență macrofinanciară, este necesar ca Moldova să adopte măsuri corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror altor nereguli în legătură cu această asistență. Este de asemenea necesar ca serviciile Comisiei să asigure efectuarea de controale corespunzătoare, iar Curtea de Conturi să asigure efectuarea unor audituri corespunzătoare.
(11) Deblocarea asistenței macrofinanciare a Uniunii nu aduce atingere atribuțiilor autorității bugetare.
(12) Asistența macrofinanciară a Uniunii ar trebui gestionată de către Comisie. Pentru a garanta că Parlamentul European și Comitetul economic și financiar pot să monitorizeze aplicarea prezentei decizii, Comisia ar trebui să informeze în mod regulat aceste instituții cu privire la evoluțiile legate de asistență și să le furnizeze documentele relevante.
(13) În temeiul articolului 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării de către Comisie a competențelor de executare se stabilesc în prealabil prin intermediul unui regulament adoptat în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Până la adoptarea respectivului regulament, se aplică în continuare Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (2), cu excepția procedurii de reglementare cu control, care nu se aplică,