Recitale
(1) Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor concediați ca urmare a schimbărilor majore din structura comerțului mondial generate de globalizare și pentru a-i ajuta să se reintegreze pe piața muncii.
(2) Domeniul de aplicare a FEG a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009, pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale.
(3) Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 permite mobilizarea FEG în limita unui plafon anual de 500 milioane EUR.
(4) Polonia a depus, la 8 martie 2010, o cerere de mobilizare a FEG privind concedierile din întreprinderea H. Cegielski-Poznań Poland S.A., iar până la 10 august 2010 a transmis informații suplimentare. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea contribuțiilor financiare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1927/2006. Prin urmare, Comisia propune mobilizarea unei sume de 114 250 EUR.
(5) Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a oferi o contribuție financiară ca răspuns la cererea depusă de Polonia,