Recitale
(1) În aplicarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva 92/34/CEE, Comisia ar trebui să decidă dacă materialul săditor de plante fructifere și plantele fructifere produse într-o țară terță și prezentând aceleași garanții în ceea ce privește obligațiile furnizorului, identitatea, caracteristicile, aspectele fitosanitare, mediul de cultură, ambalajul, modalitățile de inspecție, marcarea și sigilarea sunt echivalente din aceste puncte de vedere cu materialul săditor de plante fructifere și cu plantele fructifere produse în Uniune și conforme cu cerințele și condițiile stabilite în directiva menționată anterior.
(2) Cu toate acestea, informațiile disponibile în prezent privind condițiile aplicabile în țările terțe sunt în continuare insuficiente pentru a permite Comisiei să adopte, în acest stadiu, o astfel de decizie cu privire la o țară terță oarecare.
(3) Pentru a evita perturbarea schimburilor comerciale, este necesar ca statele membre care importă material săditor de plante fructifere și plante fructifere din țările terțe să fie autorizate în continuare să aplice condiții echivalente celor aplicabile produselor asemănătoare obținute în Uniune, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Directiva 92/34/CEE.
(4) Perioada de aplicare a derogării prevăzute în Directiva 92/34/CEE pentru aceste importuri ar trebui în consecință extinsă până la data de 29 septembrie 2012.
(5) Prin urmare, Directiva 92/34/CEE ar trebui modificată în consecință.
(6) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru materialul săditor și plantele din genuri și specii de fructe,