Recitale
(1) Prin Decizia 2010/258/UE a Comisiei (2) au fost închise conturile tuturor agențiilor de plăți pentru exercițiul financiar 2009, cu excepția agențiilor de plăți „Baden-Württemberg”, „Hessen”, „IBH” și „Helaba” din Germania, a agențiilor de plăți „AGEA” și „ARBEA” din Italia și a agenției de plăți „PIAA” din România.
(2) În urma transmiterii de noi informații și după efectuarea unor controale suplimentare, Comisia poate lua, în prezent, o decizie privind integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor prezentate de agențiile de plăți „Baden-Württemberg”, „Hessen”, „IBH” și „Helaba” din Germania.
(3) Articolul 10 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (3) stabilește că sumele care trebuie recuperate de la fiecare stat membru sau plătite acestuia, în conformitate cu decizia de închidere a conturilor menționată la articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea plăților lunare aferente exercițiului financiar în cauză, și anume 2009, din cheltuielile recunoscute pentru exercițiul financiar respectiv în conformitate cu alineatul (1). Suma menționată de Comisie este, după caz, scăzută din sau adăugată la plata lunară corespunzătoare cheltuielilor efectuate în a doua lună care urmează lunii în care s-a luat decizia de închidere a conturilor.
(4) În conformitate cu articolul 32 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor sunt suportate de statul membru în cauză și 50 % de bugetul comunitar dacă recuperarea sumelor respective nu s-a produs în decurs de patru ani de la constatarea primară administrativă sau judiciară sau în decurs de opt ani de la inițierea unei acțiuni într-o instanță națională în vederea recuperării sumelor respective. Articolul 32 alineatul (3) din regulamentul menționat obligă statele membre să înainteze Comisiei, împreună cu conturile anuale, un raport de sinteză a procedurilor de recuperare întreprinse în urma depistării neregulilor. Normele de aplicare privind obligația statelor membre de raportare a sumelor care trebuie recuperate sunt stabilite de Regulamentul (CE) nr. 885/2006. Anexa III la regulamentul menționat prevede modelul de tabel pe care statele membre au avut obligația de a-l furniza în 2010. Pe baza tabelelor completate de statele membre, Comisia decide consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani. Această decizie nu aduce atingere deciziilor de conformitate ulterioare, luate în temeiul articolului 32 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.
(5) În conformitate cu articolul 32 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, statele membre pot decide să nu inițieze procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele care ar mai urma depășesc valoarea care trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește imposibilă din cauza insolvenței, înregistrată și recunoscută prin legislația internă, a debitorului sau a persoanelor juridic responsabile pentru nereguli. Dacă această decizie a fost luată în termen de patru ani de la prima constatare administrativă sau judiciară sau în termen de opt ani de la intentarea unei acțiuni de recuperare într-o instanță națională, consecințele financiare ale nerecuperării sunt suportate în proporție de 100 % din bugetul comunitar. În raportul de sinteză menționat la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 sunt indicate sumele pentru care statul membru a decis să nu inițieze procedurile de recuperare și motivele acestei decizii. Aceste sume nu sunt imputate statelor membre în cauză și, în consecință, sunt suportate de bugetul comunitar. Această decizie nu aduce atingere deciziilor de conformitate ulterioare, luate în temeiul articolului 32 alineatul (8) din regulamentul menționat.
(6) La închiderea conturilor agențiilor de plăți în cauză, Comisia trebuie să țină seama de sumele deja reținute de la statele membre respective în temeiul Deciziei 2010/258/UE.
(7) În conformitate cu articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005, prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare ale Comisiei de excludere de la finanțarea comunitară a cheltuielilor care nu au fost efectuate în conformitate cu normele comunitare,