Recitale
(1) Decizia 2009/470/CE prevede că atunci când un stat membru este amenințat în mod direct de apariția sau răspândirea, pe teritoriul unei țări terțe, a unei boli dintre cele aflate pe lista din anexa la decizia respectivă, se poate adopta orice măsură adecvată situației în cauză, inclusiv acordarea unei contribuții financiare de către Comunitate, destinată măsurilor considerate în mod special necesare pentru încheierea cu succes a acțiunilor întreprinse.
(2) Rabia este o boală a animalelor care afectează în special carnivorele sălbatice și pe cele domestice și care are implicații grave asupra sănătății publice. Ea constituie una dintre bolile enumerate în lista din anexa I la Decizia 2009/470/CE.
(3) În ultimii ani, Uniunea a cofinanțat programe pentru imunizarea pe cale orală a carnivorelor sălbatice care reprezintă rezervorul acestei boli, aceste programe ducând la o situație extrem de favorabilă în majoritatea statelor membre, fiind reduse drastic cazurile de rabie la animalele sălbatice și la cele domestice și dispărând cazurile de rabie la om.
(4) Italia este considerată o țară indemnă de rabie din 1997. Cu toate acestea, în octombrie 2008 în regiunea Friuli Venezia Giulia, a fost detectat un caz de rabie, urmat de opt cazuri noi în aceeași regiune. În 2009, rabia silvatică s-a răspândit și în regiunea Veneto. Până la sfârșitul lui 2009, au fost depistate 35 de cazuri în Friuli Venezia Giulia și 33 de cazuri în Veneto.
(5) Statele membre învecinate și-au exprimat îngrijorarea că teritoriile lor sunt amenințate de situația rabiei în nord-estul Italiei.
(6) În consecință, sunt necesare măsuri de urgență pentru a preveni răspândirea ulterioară a bolii în Italia și răspândirea în statele membre învecinate Austria și Slovenia, și pentru a consolida eforturile de eradicare a bolii în cel mai scurt timp posibil.
(7) La 9 decembrie 2009, Italia a prezentat Comisiei un plan de urgență pentru vaccinare orală a vulpilor, „Programul de control al rabiei în regiunile din nord-estul Italiei – Plan special de vaccinare a vulpilor”. Planul este considerat drept acceptabil și, prin urmare, este adecvat ca unele măsuri să fie finanțate de către Uniune. Prin urmare, o contribuție financiară din partea Uniunii ar trebui acordată pentru punerea sa în aplicare.
(8) Contribuția financiară a Uniunii ar trebui plătită pe baza unei cereri oficiale de rambursare prezentate de statele membre și a documentelor justificative prevăzute la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului (2).
(9) Având în vedere urgența cu care trebuie pus în aplicare planul de vaccinare extins pentru a preveni răspândirea bolii la alte state membre, se justifică disponibilitatea contribuției financiare a Uniunii începând cu 9 decembrie 2009, când planul a fost prezentat spre finanțare Comisiei.
(10) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,