Începe proba gratuită

Decizie 2010/394 · CELEX 32010D0394

Decizia Comisiei din 20 mai 2008 privind ajutorul de stat C 57/06 (ex NN 56/06, ex N 451/06) pentru finanțarea societății Hessische Staatsweingüter de către Landul Hessen [notificată cu numărul C(2008) 1626] Text cu relevanță pentru SEE

Data act
20.05.2008
Intrare in vigoare
15.07.2010
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2010_180_R_0030_01
Status
In vigoare
ajutor de stat controlul ajutorului de stat Germania utilizarea ajutorului vin viticultură

Articolul 1

Ajutorul de stat în valoare de 541 859 EUR, pe care Germania l-a acordat ilegal societății Hessische Staatsweingüter în perioada 1995-2002 cu încălcarea prevederilor articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE, nu este compatibil cu piața comună. Este compatibil cu piața comună ajutorul de stat acordat ilegal de Germania societății Hessische Staatsweingüter GmbH Kloster Eberbach în perioada de după 2002 sub formă de măsuri de restructurare cu încălcarea prevederilor articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE.

Articolul 2

(1) Germania solicită întreprinderii cu caracter comercial și societății Hessische Staatsweingüter GmbH mănăstirea Eberbach restituirea ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1) proporțional cu ajutorul primit. (2) Suma care trebuie recuperată include dobânzile calculate începând cu plata ajutorului și până la restituirea efectivă a sumei. (3) Dobânzile sunt calculate conform prevederilor capitolului V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (18) prin aplicarea formulei dobânzii compuse.

Articolul 3

(1) Se solicită restituirea imediată a ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1). (2) Germania garantează că această decizie va fi pusă în aplicare în termen de patru luni de la comunicare.

Articolul 4

(1) În termen de două luni de la comunicarea prezentei decizii, Germania va transmite Comisiei următoarele informații: — suma totală (suma de restituit și dobânda), care va fi solicitată spre restituire fiecărui beneficiar; — descrierea amănunțită a măsurilor luate și avute în vedere pentru punerea în aplicare a prezentei decizii; — documentele prin care beneficiarilor li s-a solicitat restituirea ajutorului de stat. (2) Germania va informa Comisia cu privire la derularea măsurilor sale pentru punerea în aplicare a prezentei decizii până la încheierea procesului de restituire a ajutorului menționat la articolul 1 alineatul (1). La solicitarea Comisiei, Germania va prezenta neîntârziat informații cu privire la măsurile luate și avute în vedere pentru punerea în aplicare a prezentei decizii. De asemenea, Germania va transmite informații detaliate cu privire la sumele aferente ajutorului și dobânzilor pe care beneficiarii le-au restituit deja.

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.