Recitale
(1) Acordul de parteneriat economic între statele CARIFORUM, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 15 octombrie 2008 și se aplică cu titlu provizoriu de la 29 decembrie 2008.
(2) Articolul 232 alineatul (2) din acord prevede ca decizia cu privire la participarea în cadrul Comitetului consultativ CARIFORUM-CE (denumit în continuare „Comitetul”) să fie luată de Consiliul mixt CARIFORUM-CE (denumit în continuare „Consiliul mixt”), pentru a se asigura o reprezentare amplă a tuturor părților interesate.
(3) Este esențial să se asigure crearea rapidă a instituțiilor prevăzute în acord, în special a Comitetului, având în vedere rolul său în monitorizarea punerii în aplicare a acordului.
(4) Ar trebui stabilită o procedură internă comunitară pentru selecția reprezentanților organizațiilor situate în partea CE.
(5) Comitetul Economic și Social European și-a exprimat disponibilitatea de a acorda asistență pentru identificarea și selecția reprezentanților organizațiilor societății civile europene și de a exercita, inițial, funcția de secretariat al Comitetului,
(1) Având în vedere obiectivele stabilite la articolul 1 din acord și angajamentul privind monitorizarea acestuia prevăzut la articolul 5 din acord, este necesară instituirea rapidă a Comitetului consultativ CARIFORUM-CE (denumit în continuare „Comitetul”),