Începe proba gratuită

Regulament 2009/1236 · CELEX 32009R1236

Regulamentul (UE) nr. 1236/2009 al Comisiei din 10 decembrie 2009 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008 al Consiliului de aplicare a unui sistem de preferințe tarifare generalizate pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011

Data act
10.12.2009
Intrare in vigoare
20.12.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_332_R_0038_01
Status
Inactiv
dezvoltare durabilă fonduri pentru dezvoltare țări în curs de dezvoltare țări mai puțin dezvoltate tarif preferențial tarif preferențial generalizat

Recitale

(1) Decizia 2008/938/CE a Comisiei din 9 decembrie 2008 (2), astfel cum a fost modificată prin Decizia 2009/454/CE (3), a stabilit lista cu țările beneficiare care îndeplinesc condițiile pentru un regim special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 732/2008 pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2011.

(2) Coloana E din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008 ar trebui să includă informații cu privire la țările beneficiare ale regimului special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 732/2008 ar trebui modificată în consecință,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.