Recitale
(1) Trebuie deschise contingente tarifare comunitare pentru carnea de oaie și de capră pentru 2010. Taxele și cantitățile trebuie stabilite în conformitate cu acordurile internaționale respective, aflate în vigoare în anul 2010.
(2) Regulamentul (CE) nr. 312/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de punere în aplicare pentru Comunitate a dispozițiilor tarifare prevăzute de Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Chile, pe de altă parte (2) a prevăzut deschiderea de la 1 februarie 2003 pentru codul 0204 a unui contingent tarifar bilateral suplimentar de 2 000 de tone cu o creștere anuală de 10 % a cantității inițiale. Prin urmare, contingentului GATT/OMC pentru Chile i se adaugă 200 de tone, iar ambele contingente trebuie gestionate în continuare în același mod în 2010.
(3) Unele contingente sunt stabilite pentru o perioadă cuprinsă între data de 1 iulie a unui anumit an și data de 30 iunie a anului următor. Întrucât importurile efectuate în temeiul prezentului regulament trebuie gestionate per an calendaristic, cantitățile corespunzătoare care trebuie stabilite pentru anul calendaristic 2010 pentru contingentele respective reprezintă suma dintre jumătate din cantitatea pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2009 și 30 iunie 2010 și jumătate din cantitatea pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2010 și 30 iunie 2011.
(4) Trebuie stabilit un echivalent greutate carcasă pentru a se asigura buna funcționare a contingentelor tarifare comunitare.
(5) Prin derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1439/95 al Comisiei din 26 iunie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3013/89 al Consiliului privind importul și exportul produselor din sectorul cărnii de oaie și de capră (3), contingentele pentru produsele din carne de oaie și de capră ar trebui gestionate în conformitate cu articolul 144 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Aceasta trebuie să se realizeze în conformitate cu articolele 308a, 308b și 308c alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (4).
(6) Contingentele tarifare alocate în temeiul prezentului regulament trebuie considerate inițial ca nefiind critice în sensul articolului 308c din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 atunci când sunt gestionate conform principiului „primul venit, primul servit”. Prin urmare, autoritățile vamale trebuie autorizate să renunțe la solicitarea constituirii de garanții în legătură cu mărfurile importate inițial în cadrul acestor contingente în conformitate cu articolul 308c alineatul (1) și cu articolul 248 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93. Datorită aspectelor specifice ale transferului de la un sistem de gestionare la altul, nu trebuie să se aplice articolul 308c alineatele (2) și (3) din regulamentul respectiv.
(7) Este necesar să se precizeze ce tip de dovadă a originii produselor trebuie să furnizeze agenții economici pentru a beneficia de contingentele tarifare după principiul „primul venit, primul servit”.
(8) În momentul în care agenții economici prezintă produsele din carne de oaie autorităților vamale pentru import, este dificil pentru acestea să stabilească dacă produsele provin de la ovine domestice sau de la ovine nedomestice, taxele pentru aceste categorii fiind diferite. În consecință, trebuie să se prevadă ca dovada de origine să conțină o precizare în acest sens.
(9) Regulamentul (CE) nr. 1150/2008 al Comisiei din 19 noiembrie 2008 privind deschiderea contingentelor tarifare comunitare pentru 2009 pentru ovine și caprine vii și pentru carnea de ovine și caprine (5) devine caduc la sfârșitul anului 2009. Prin urmare, regulamentul respectiv trebuie abrogat.
(10) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,