Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2007/2000 al Consiliului, din 18 septembrie 2000 privind introducerea unor măsuri comerciale excepționale în favoarea țărilor și teritoriilor participante și legate de procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2820/98 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1763/1999 și (CE) nr. 6/2000 (1) a fost modificat în mod substanțial de mai multe ori (2). Din motive de claritate și de eficiență, ar trebui să se codifice regulamentul menționat.
(2) Cu ocazia reuniunii sale din 23 și 24 martie 2000 de la Lisabona, Consiliul European a declarat că acordurile de stabilizare și de asociere încheiate cu țările din Balcanii occidentali trebuiau să fie precedate de o liberalizare asimetrică a schimburilor.
(3) O deschidere continuă a pieței comunitare pentru importurile din țările Balcanilor occidentali ar trebui să contribuie la procesul de stabilizare politică și economică a regiunii, fără să antreneze consecințe negative pentru Comunitate.
(4) Prin urmare, este oportun să se îmbunătățească mai mult preferințele comerciale autonome comunitare, eliminând în totalitate plafoanele tarifare rămase, care se aplică produselor industriale și care prevăd condiții mai bune de acces pe piața comunitară pentru produsele agricole și pescărești, inclusiv produsele transformate.
(5) Aceste măsuri propuse se înscriu în procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de către Uniunea Europeană pentru a răspunde conjuncturii proprii Balcanilor occidentali. Acestea nu vor constitui un precedent în politica comercială a Comunității față de alte țări terțe.
(6) Conform procesului de stabilizare și asociere introdus de către Uniunea Europeană, care este întemeiat pe abordarea regională adoptată anterior și pe concluziile Consiliului din 29 aprilie 1997, dezvoltarea relațiilor bilaterale între Uniunea Europeană și țările din Balcanii occidentali este supusă anumitor condiții. Acordarea de preferințe comerciale autonome este subordonată respectării principiilor fundamentale ale democrației și drepturilor omului, cât și voinței țărilor la care se referă de a intensifica relațiile economice dintre ele. Acordarea de preferințe comerciale autonome îmbunătățite țărilor participante la procesul de stabilizare și de asociere pus în aplicare de Uniunea Europeană ar trebui să fie legată de voința acestora de a se angaja în reforme economice eficace și într-o cooperare regională, mai ales prin înființarea de zone de liber schimb, conform dispozițiilor aferente ale GATT și OMC. În plus, acordarea beneficiului preferințelor comerciale autonome se subordonează angajamentului beneficiarilor într-o cooperare administrativă efectivă cu Comunitatea în scopul de a preveni orice risc de fraudă.
(7) Preferințele comerciale nu pot fi acordate decât țărilor și teritoriilor care dispun de o administrație a vămilor.
(8) Bosnia-Herțegovina, Serbia, și Kosovo, așa cum este definit prin Rezoluția Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite nr. 1244 (1999), plasat sub mandatul de administrație civilă internațională al Misiunii Națiunilor Unite în Kosovo (MINUK) (denumit în continuare „Kosovo”), satisfac aceste cerințe și tuturor acestor țări și teritorii ar trebui să li se acorde preferințe comerciale similare pentru a evita orice discriminare în regiune.
(9) Măsurile comerciale prevăzute de prezentul regulament ar trebui să țină seama de faptul că Serbia și Kosovo constituie fiecare un teritoriu vamal distinct.
(10) Comunitatea a încheiat un acord privind comerțul cu produse textile cu Serbia (3).
(11) Albania, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Muntenegru ar trebui să beneficieze în continuare de concesiile menționate de prezentul regulament numai în cazul în care acestea sunt mai favorabile decât concesiile acordate prin regimurile contractuale dintre Comunitate și aceste state.
(12) Certificatelor de origine și procedurilor de cooperare administrativă ar trebui să li se aplice dispozițiile corespunzătoare din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a anumitor dispoziții de punere în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (4).
(13) Din motive de eficiență și de simplificare, ar trebui să fie conferită Comisiei competența de a aduce prezentului regulament modificările și adaptările tehnice necesare, după consultarea Comitetului Codului Vamal și fără a se aduce atingere procedurilor specifice prevăzute în prezentul regulament.
(14) Măsurile necesare pentru aplicarea prezentului regulament ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (5).
(15) Regimurile de import stabilite de prezentul regulament ar trebui să fie reînnoite în conformitate cu condițiile stabilite de Consiliu și având în vedere experiența dobândită în acordarea acestor regimuri în temeiul prezentului regulament. Durata acestor regimuri ar trebui să se limiteze la 31 decembrie 2010,