Începe proba gratuită

Regulament 2009/1194 · CELEX 32009R1194

Regulamentul (CE) nr. 1194/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1702/2003 de stabilire a normelor de punere în aplicare privind certificarea pentru navigabilitate și mediu a aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor, precum și certificarea întreprinderilor de proiectare și producție (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.11.2009
Intrare in vigoare
28.12.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_321_R_0005_01
Status
Inactiv
autorizație de transport aviație civilă avion siguranță aeriană specificații tehnice standard de mediu standard european standard tehnic testare tehnică a drumurilor

Recitale

(1) Pentru a menține un nivel ridicat și uniform al siguranței aviației în Europa, este necesar să se aducă modificări cerințelor și procedurilor de certificare a aeronavelor și produselor, reperelor și dispozitivelor aferente, precum și celor de certificare a întreprinderilor de proiectare și producție, în special pentru a introduce definiția conceptului de sediu principal de activitate, pentru a îmbunătăți conținutul Certificatului de autorizare a dării în exploatare (Formularul EASA 1) și pentru a revizui dispozițiile privind autorizația de zbor.

(2) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 (2) trebuie modificat în consecință.

(3) Măsurile prevăzute de prezentul regulament se bazează pe avizele (3) emise de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008.

(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1702/2003 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (2), se adaugă următoarele litere (e), (f), (g) și (h): „(e) «sediul principal de activitate» înseamnă sediul principal sau sediul social al întreprinderii, unde se exercită principalele funcții financiare și controlul operațional ale activităților menționate în prezentul regulament; (f) «articol» reprezintă orice reper și dispozitiv ce urmează a fi utilizate pentru o aeronavă civilă; (g) «ETSO» înseamnă European Technical Standard Order, adică autorizații conforme cu standardele tehnice europene. Standardele tehnice europene reprezintă o specificație detaliată de navigabilitate emisă de agenție pentru a asigura conformitatea cu cerințele prezentului regulament, fiind totodată un standard minim de funcționare pentru articolele specificate; (h) «EPA» înseamnă European Part Approval, adică aprobarea europeană a reperului. European Part Approval înseamnă că articolul a fost fabricat în conformitate cu datele de proiect aprobate, care nu aparțin titularului certificatului de tip a produsului în cauză, cu excepția articolelor ETSO.” 2. La articolul 3 alineatul (5), trimiterea la „21A.112” se înlocuiește cu „21A.112A”. 3. La articolul 5 se adaugă următorul alineat (5): „(5) Prin derogare de la alineatul (1), organizațiile de producție aprobate în conformitate cu secțiunea A a subpărților F și G din anexa (partea 21) la prezentul regulament pot să emită în continuare certificate de autorizare a dării în exploatare sau declarații de conformitate utilizând Formularul EASA 1, emiterea inițială, astfel cum este stabilit în apendicele 1 la anexa (partea 21) la prezentul regulament, până la 28 septembrie 2010.” 4. Anexa (partea 21) se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.