Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2533/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind colectarea informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (4) reprezintă un element cheie în cadrul juridic care stă la baza misiunilor de colectare a informațiilor statistice de către Banca Centrală Europeană (BCE) asistată de băncile centrale naționale. BCE s-a bazat în mod constant pe acesta în vederea îndeplinirii și monitorizării colectării coordonate a informațiilor statistice necesare pentru realizarea misiunilor Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC).
(2) Pentru a menține Regulamentul (CE) nr. 2533/98 ca un instrument eficient în realizarea de către BCE a misiunilor SEBC de colectare a informațiilor statistice și pentru a garanta BCE disponibilitatea continuă a unor informații statistice de o calitate necesară și care să acopere întreaga sferă de misiuni ale SEBC, este esențială revizuirea sferei de cuprindere a obligațiilor de raportare statistică pe care le impune respectivul regulament. În acest context, trebuie să se acorde atenție nu numai îndeplinirii misiunilor SEBC și independenței sale, ci și principiilor statistice prevăzute de prezentul regulament.
(3) Este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 2533/98 pentru a permite BCE să colecteze informațiile statistice necesare pentru realizarea misiunilor SEBC menționate în tratat. În acest sens, scopurile pentru care informațiile statistice pot fi colectate ar trebui, de asemenea, să includă compilarea statisticilor macroprudențiale necesare în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC prevăzute la articolul 105 din tratat.
(4) Sfera obligațiilor de raportare necesare în vederea îndeplinirii misiunilor SEBC ar trebui să țină cont și de evoluțiile structurale ale piețelor financiare și să răspundă obligațiilor aferente privind informațiile statistice care erau mai puțin evidente în momentul în care Regulamentul (CE) nr. 2533/98 a fost adoptat. Din acest motiv, colectarea informațiilor statistice de la întregul sector al societăților financiare și, în special, de la societățile de asigurare și fondurile de pensii, care reprezintă al doilea subsector ca importanță al societăților financiare din zona euro din punctul de vedere al activelor financiare, trebuie să fie permisă.
(5) Pentru a permite compilarea în continuare a unor statistici privind balanța de plăți de calitate corespunzătoare, este necesar să se clarifice obligațiile de raportare impuse în legătură cu datele privind toate pozițiile și tranzacțiile dintre rezidenții statelor membre participante.
(6) Cercetătorii solicită din ce în ce mai mult accesul la informațiile statistice confidențiale care nu permit identificarea directă, în scopul analizării și înțelegerii evoluțiilor pe sectoare și pe țări. Prin urmare, este important ca BCE și băncile centrale naționale să aibă posibilitatea să acorde instituțiilor de cercetare științifică accesul la astfel de informații statistice detaliate, la nivelul SEBC, însă cu menținerea unor garanții stricte de confidențialitate.
(7) Pentru a reduce la minimum sarcina de raportare și pentru a permite dezvoltarea, elaborarea și difuzarea eficiente de statistici de înaltă calitate, precum și îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor SEBC, BCE stabilește o prioritate a necesităților statistice și evaluează sarcina de raportare. Din același motiv, este necesar să se permită utilizarea la maximum a informațiilor existente, a anchetelor, a datelor administrative, a registrelor statistice și a altor surse disponibile, inclusiv utilizarea schimbului de informații statistice confidențiale în cadrul SEBC și cu Sistemul statistic european (SSE).
(8) Statisticile europene sunt dezvoltate, elaborate și difuzate atât de SEBC, cât și de SSE, dar în conformitate cu cadrele juridice diferite care reflectă structurile de guvernanță specifice ale acestora. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2533/98 ar trebui să se aplice fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene (5).
(9) Statisticile europene sunt dezvoltate, elaborate și difuzate de SEBC în conformitate cu principiile statistice de imparțialitate, obiectivitate, independență profesională, eficiență din punct de vedere al costului, confidențialitate statistică, reducerea la minimum a sarcinii de raportare și o foarte bună calitate a rezultatelor, inclusiv fiabilitate. Aceste principii sunt definite și elaborate în continuare de BCE și sunt publicate pe site-ul internet al acesteia ca un angajament public cu privire la statisticile europene elaborate de SEBC. Aceste principii sunt similare principiilor statistice stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009.
(10) Dezvoltarea, elaborarea și difuzarea de statistici europene ar trebui să țină seama de cele mai bune practici și de standardele statistice europene și internaționale relevante.
(11) În conformitate cu articolul 5.1 din Statut, SEBC și SSE cooperează îndeaproape pentru a asigura coerența necesară pentru dezvoltarea, elaborarea și difuzarea de statistici europene. În special, SEBC și SSE cooperează atunci când elaborează propriile principii statistice, când își concep programele de lucru statistice corespunzătoare și când încearcă să reducă sarcina globală de răspuns. În acest sens, schimbul de informații corespunzătoare referitoare la programele de lucru statistice ale SEBC și SSE între comitetele relevante ale SEBC și SSE, precum și între BCE și Comisie prezintă o importanță deosebită pentru maximizarea avantajelor unei bune cooperări și pentru evitarea suprapunerii în colectarea de informații statistice.
(12) Membrii SSE au nevoie de o parte din datele colectate de SEBC pentru dezvoltarea, elaborarea și difuzarea de statistici europene, în sensul articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Prin urmare, ar trebui stabilite modalitățile corespunzătoare de punere la dispoziția membrilor SSE a datelor disponibile respective.
(13) În plus, este important să se asigure strânsa cooperare dintre SEBC și SSE, în special pentru a promova schimbul de informații statistice confidențiale dintre cele două sisteme în scopuri statistice, din perspectiva articolului 285 din tratat și a articolului 5 din Statut.
(14) În vederea îmbunătățirii transparenței, statisticile compilate pe baza informațiilor statistice colectate de la instituțiile din sectorul financiar de către SEBC ar trebui puse la dispoziția publicului, fiind însă necesar să se garanteze un înalt nivel de protecție a informațiilor confidențiale.
(15) Informațiile statistice confidențiale colectate și furnizate unui membru al SEBC de către o autoritate SSE nu ar trebui utilizate în scopuri care nu sunt exclusiv statistice, cum ar fi în scopuri administrative sau fiscale, în proceduri judiciare sau în scopurile la care se face referire la articolele 6 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98. În acest sens, este necesar să se asigure protecția fizică și logică a acestor informații statistice confidențiale și să se asigure că nu survine niciun fel de divulgare ilegală sau utilizare în alte scopuri decât cele statistice.
(16) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (6) a intrat în vigoare și trebuie respectat atunci când SEBC dezvoltă, elaborează și difuzează statistici,