Recitale
(1) Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesară adoptarea unor măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care se bazează integral sau parțial pe această nomenclatură sau care adaugă acesteia orice fel de subdiviziuni suplimentare și care este stabilită prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură referitoare la schimbul de mărfuri.
(3) În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prevăzut în anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile indicate în coloana 3 a tabelului respectiv.
(4) În conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (2), este indicat să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii emise de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.
(5) Comitetul Codului vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,