Începe proba gratuită

Regulament 2009/793 · CELEX 32009R0793

Regulamentul (CE) nr. 793/2009 al Comisiei din 31 august 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 595/2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate

Data act
31.08.2009
Intrare in vigoare
04.09.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_228_R_0007_01
Status
In vigoare
cotă agricolă lapte politică agricolă comună produs agricol produs lactat reglementarea producției agricole

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 595/2004 al Comisiei din 30 martie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului de stabilire a unei prelevări în sectorul laptelui și al produselor lactate (2), modificat prin Regulamentul (CE) nr. 258/2009 (3), prevede obligația statelor membre de a raporta anual proporția de utilizare a cotelor, realocarea între producători a cotelor rămase neutilizate și, dacă este cazul, colectarea prelevărilor de la producători, cu scopul de a sprijini supravegherea de către Comisie a aplicării sistemului cotelor, în special în contextul rapoartelor pe care Comisia trebuie să le prezinte Parlamentului European și Consiliului înainte de sfârșitul anilor 2010 și 2012.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1788/2003 al Consiliului (4), ale cărui norme au fost preluate de Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, a modificat rolul statelor membre și al Comisiei în ceea ce privește taxa pe excedent și, ca urmare a acestui fapt, Comisia nu este pe deplin informată despre problemele care apar la colectarea prelevărilor. Întrucât aceste informații sunt necesare pentru evaluarea completă a regimului și a implementării sale, este necesar ca statele membre să furnizeze informații relevante pentru fiecare dintre perioadele care au trecut începând din 2003/2004.

(3) Pentru ca statele membre să poată comunica informațiile relevante în mod uniform, este necesar să se stabilească un model care se precizeze în detaliu datele solicitate.

(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 595/2004 trebuie modificat în consecință.

(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 595/2004 se modifică după cum urmează: 1. La articolul 27, alineatul (4) se înlocuiește cu următoarele alineate (4), (5) și (6): „(4) Înaintea datei de 1 octombrie a fiecărui an, statele membre transmit Comisiei un raport referitor la utilizarea cotelor și la colectarea prelevărilor pentru perioada de 12 luni încheiată la 31 martie a aceluiași an calendaristic. Statele membre transmit Comisiei o actualizare a raportului înainte de 1 decembrie pentru a include noi informații pertinente disponibile. (5) Raportul menționat la alineatul (4) cuprinde informații privind realocarea cotelor neutilizate, inclusiv numărul de producători care beneficiază de aceste realocări și temeiul pe care s-au efectuat. Statele membre trebuie să includă în raport cel puțin informațiile menționate în anexa IIa partea 1. În ceea ce privește raportul care trebuie transmis până la 1 octombrie 2009, acesta trebuie să cuprindă informații relevante despre perioadele de 12 luni 2008/2009 și 2007/2008. (6) Raportul menționat la alineatul (4) trebuie să precizeze valoarea taxei pe excedent plătită autorității competente până la momentul respectiv, numărul producătorilor care au contribuit la plata taxei pe excedent până la momentul respectiv, numărul cazurilor în care nu s-a plătit încă și valoarea taxei care mai rămâne de colectat, precum și numărul de cazuri în care taxa pe excedent s-a dovedit imposibil de colectat din cauza incapacității definitive de plată sau a falimentului producătorilor și valoarea taxei rămase astfel neplătite. Statele membre comunică informațiile relevante în formatul prezentat în anexa IIa partea 2. Raportul care trebuie transmis înainte de 1 octombrie 2009 va cuprinde detalii privind colectarea taxei pentru fiecare perioadă de 12 luni începând din 2003/2004 sau pentru fiecare perioadă de 12 luni de implementare în cazul statelor membre care au implementat prima dată regulamentul după 2003/2004. Fiecare raport ulterior trebuie să actualizeze situația privind colectarea tuturor taxelor pe excedent raportate anterior ca restante.” 2. După anexa II, se introduce anexa IIa, al cărei text este prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.