Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în conformitate cu regulamentul menționat anterior. Lista îl includea pe dl Uthman Omar Mahmoud.
(2) La 11 iunie 2009 (2), Tribunalul de Primă Instanță a hotărât anularea Regulamentului (CE) nr. 881/2002 în ceea ce îl privește pe dl Omar Mohammed Othman.
(3) Înainte de pronunțarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță, Comisia a publicat o comunicare (3) în atenția dlui Uthman Omar Mahmoud, pentru a-l informa că au fost făcute cunoscute motivele includerii sale pe listă de către Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru sancțiuni împotriva Al-Qaida și a talibanilor, care îi vor fi comunicate la cerere, pentru a-i da posibilitatea să își exprime punctul de vedere cu privire la aceste motive. Mai mult, prin comunicarea din 12 iunie 2009, motivele includerii pe listă au fost notificate dlui Uthman Omar Mahmoud, la adresa avocatului său, prin care i se solicita să își exprime punctul de vedere până la 14 iulie 2009.
(4) Comisia nu a primit nicio observație de la persoana vizată privind motivele includerii sale pe listă.
(5) Lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice, întocmită de Comitetul Organizației Națiunilor Unite pentru sancțiuni împotriva Al-Qaida și a talibanilor, îl include pe dl Uthman Omar Mahmoud.
(6) Din acest motiv, dl Uthman Omar Mahmoud ar trebui adăugat la anexa I.
(7) Comitetul pentru sancțiuni a modificat datele de identificare la 24 martie 2009. Informațiile publicate (4) referitoare la dl Uthman Omar Mahmoud ar trebui, prin urmare, actualizate.
(8) Având în vedere caracterul preventiv și obiectivul înghețării fondurilor și a resurselor economice în temeiul Regulamentului (CE) nr. 881/2002, precum și necesitatea protejării intereselor legitime ale operatorilor economici, care s-au bazat pe legalitatea regulamentului anulat, prezentul regulament ar trebui să se aplice cu începere de la 30 mai 2002,