Recitale
(1) Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesară adoptarea unor măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.
(3) În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prevăzut în anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile indicate în coloana 3 a tabelului respectiv.
(4) Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,