Începe proba gratuită

Regulament 2009/690 · CELEX 32009R0690

Regulamentul (CE) nr. 690/2009 al Comisiei din 30 iulie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.07.2009
Intrare in vigoare
20.08.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_199_R_0006_01
Status
Inactiv
Agenția Europeană de Siguranță a Aviației aviație civilă avion funcționare instituțională linie aeriană reglementarea transportului siguranță aeriană

Recitale

(1) Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 prevede ca produsele, piesele și echipamentele să se conformeze cerințelor de protecție a mediului din anexa 16 la Convenția privind aviația civilă internațională (denumită în continuare „Convenția de la Chicago”), astfel cum a fost publicată la 24 noiembrie 2005 pentru volumele I și II, cu excepția apendicelor.

(2) Anexa 16 la Convenția de la Chicago a fost modificată ulterior adoptării Regulamentului (CE) nr. 216/2008, prin includerea amendamentului 9 din volumul I și a amendamentului 6 din volumul II din 7 martie 2008, ambele aplicabile începând cu 20 noiembrie 2008.

(3) Măsurile prevăzute de prezentul regulament se bazează pe avizul emis de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (denumită în continuare „agenția”) în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (b) și cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008. Agenția a recomandat modificarea Regulamentului (CE) nr. 216/2008 pentru a reflecta modificările la Convenția de la Chicago.

(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 216/2008 trebuie modificat în consecință.

(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 65 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008,

Articolul 1

La articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 216/2008, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Produsele, piesele și echipamentele se conformează cerințelor de protecție a mediului prevăzute în amendamentul 9 din volumul I și în amendamentul 6 din volumul II ale anexei 16 la Convenția de la Chicago, în vigoare la 20 noiembrie 2008, cu excepția apendicelor la anexa 16.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.