Începe proba gratuită

Regulament 2009/563 · CELEX 32009R0563

Regulamentul (CE) nr. 563/2009 al Consiliului din 25 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2505/96 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare comunitare autonome pentru anumite produse agricole și industriale

Data act
25.06.2009
Intrare in vigoare
01.01.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_168_R_0001_01
Status
Inactiv
cotă tarifară producție agricolă produs chimic produs industrial

Recitale

(1) Pentru anumite produse pentru care se deschide un contigent tarifar autonom prin Regulamentul (CE) nr. 2505/96 (1), volumul contingentar stabilit în respectivul regulament este exprimat într-o unitate de măsură alta decât greutatea în tone sau în kilograme și decât valoarea. În cazul în care pentru aceste produse nu este definită nicio unitate suplimentară de măsură în Nomenclatura combinată prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (2), este posibil să apară incertitudini cu privire la unitatea de măsură utilizată. Din motive de claritate și în scopul unei mai bune gestionări a contingentelor, este necesar să se prevadă că, pentru a putea beneficia de respectivele contingente tarifare autonome, cantitatea exactă a produselor importate trebuie înscrisă în „Rubrica 41: Unități suplimentare” din cuprinsul declarației de punere în liberă circulație folosind unitatea de măsură a volumului contingentar definită pentru produsele respective în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2505/96.

(2) Cererea comunitară pentru produsele care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 2505/96 trebuie să fie satisfăcută în cele mai bune condiții. În acest scop, de la 1 iulie 2009 ar trebui deschise trei noi contingente tarifare comunitare cu taxe vamale zero pentru volumele corespunzătoare, fără a cauza o perturbare a piețelor pentru aceste produse.

(3) Volumul contingentar pentru contingentul tarifar comunitar autonom cu numărul de ordine 09.2767 este insuficient pentru a satisface necesitățile industriei comunitare. Prin urmare, acest volum contingentar ar trebui majorat.

(4) În ceea ce privește contingentul tarifar comunitar autonom cu numărul de ordine 09.2806, descrierea produsului ar trebui revizuită.

(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2505/96 ar trebui să se modifice în consecință.

(6) Având în vedere importanța din punct de vedere economic a prezentului regulament, se impune să se recurgă la motivele de urgență prevăzute la partea I punctul 3 din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene.

(7) Întrucât contingentele tarifare trebuie să intre în vigoare de la 1 iulie 2009, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată și să intre în vigoare imediat,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 2505/96 se modifică după cum urmează: 1. Se introduce următorul articol: „Articolul 1a În cazul în care se prezintă o declarație de punere în liberă circulație pentru un produs menționat în prezentul regulament, pentru care volumul contingentar este exprimat într-o unitate de măsură alta decât greutatea în tone sau în kilograme și decât valoarea, pentru produsele pentru care nu este definită nicio unitate suplimentară de măsură în Nomenclatura combinată prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului, cantitatea exactă a produselor importate este înscrisă în «Rubrica 41: Unități suplimentare» din cadrul declarației respective folosind unitatea de măsură a volumului contingentar astfel cum este definită pentru produsele respective în anexa I la prezentul regulament.” 2. Anexa I se modifică după cum urmează: (a) se introduc contingentele tarifare pentru produsele menționate în anexa I la prezentul regulament; (b) de la 1 ianuarie 2009, rândurile conținând contingentele tarifare cu numerele de ordine 09.2767 și 09.2806 se înlocuiesc cu rândurile prevăzute în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 iulie 2009. Cu toate acestea, articolul 1 punctul 2 litera (b) se aplică de la 1 ianuarie 2009.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.