Recitale
(1) Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 enumeră persoanele, grupurile și entitățile cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice, în conformitate cu regulamentul menționat anterior.
(2) La data de 4 februarie 2009, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a decis să modifice lista persoanelor fizice și juridice, grupurilor și entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice, prin adăugarea unei persoane fizice pe listă, date fiind informațiile cu privire la asocierea acesteia cu Al-Qaida. Expunerea de motive cu privire la modificări a fost înaintată Comisiei.
(3) Comitetul pentru sancțiuni a modificat datele de identificare la 15 aprilie 2009.
(4) Anexa I ar trebui modificată în consecință.
(5) Pentru a se garanta eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat.
(6) Întrucât, în cazul persoanei fizice în cauză, lista ONU nu indică adresa actuală a acesteia, ar trebui publicată o comunicare în Jurnalul Oficial, astfel încât persoana respectivă să poată contacta Comisia și, ulterior, Comisia să poată comunica acelei persoane motivele care stau la baza prezentului regulament, să îi poată oferi posibilitatea de a transmite observații privind aceste motive și de a revizui prezentul regulament în funcție de observațiile și eventualele informații suplimentare,