Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 prevede dispoziții pentru stabilirea unor limitări ale eforturilor de pescuit pentru rezervele de cod din Marea Baltică, precum și privind înregistrarea datelor referitoare la eforturile de pescuit.
(2) În baza Regulamentului (CE) nr. 1098/2007, în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1322/2008 al Consiliului (2) s-au stabilit limitări ale eforturilor de pescuit în Marea Baltică pentru anul 2009.
(3) În conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007, Comisia poate exclude subdiviziunile 27 și 28.2 din sfera de aplicare a anumitor limitări ale eforturilor de pescuit și a anumitor obligații de înregistrare, în cazul în care capturile de cod s-au situat sub un anumit prag în cursul ultimei perioade de raportare.
(4) Ținând seama de rapoartele prezentate de statele membre și de avizul CSTEP, subdiviziunile 27 și 28.2 trebuie excluse, în anul 2009, din sfera de aplicare a respectivelor limitări ale eforturilor de pescuit și obligații de înregistrare.
(5) Pentru a se asigura luarea în considerare a celor mai recente informații puse la dispoziție de statele membre și pentru ca avizul științific să se poată baza pe informațiile cele mai corecte, nu s-a putut respecta termenul limită stabilit la articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 pentru concluzia finală în ceea ce privește necesitatea de excludere a respectivelor subdiviziuni.
(6) Regulamentul (CE) nr. 1322/2008 se aplică de la 1 ianuarie 2009. Pentru a se asigura coerența cu respectivul regulament, prezentul regulament trebuie să se aplice retroactiv începând de la data respectivă.
(7) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,